anchetaonline.ro

ARGEȘ. Și-a agresat concubina și a fost reținut de polițiști!

de | 27.04.2026 16:55 | Județean, Eveniment, Importante

Un bărbat de 45 de ani a fost reținut de polițiștii din Ștefănești după ce și-a agresat concubina.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați în seara zilei de 26 aprilie, aproape de ora 22:00, cu privire la o stare conflictuală între concubini.

În urma verificărilor a rezultat că, pe fondul consmulului de alcool, un bărbat de 45 de ani și-ar fi agresat concubina, iar în cadrul agresiunii ar fi lovit-o cu un corp contondent.

Potrivit IPJ Argeș, bărbatul a fost condus la sediul poliției, iar în urma celor constatate a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie , în care cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul aceleiași unități de poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Totodată, conform prevenderilor specifice, a fost completat formularul de evaluare a riscului prevăzut de Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, fiind emis un Ordin de protecție provizoriu, fără monitorizare electronică.

După parcurgerea etapelor procesuale bărbatul de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore , pe bază de ordonanță , urmând ca în cursul zilei de astăzi, 27 aprilie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite luarea măsurilor legale care se impun.

De precizat faptul că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale, persoana cercetată beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

Video: IPJ Argeș

Foto: captura video

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole