PNL Argeș: La Câmpulung, proiectul pentru acordarea stimulentului nou-născuților a fost adoptat!

de | 20.07.2023 18:02 | Știri, Câmpulung Muscel, Județean, Politic

Prin implicarea consilierilor locali liberali și prin fermitatea cu care au susținut proiectul de hotărâre în vederea acordării stimulentului pentru nou-născuți, acesta a fost adoptat, anunță PNL Argeș. Proiectul privind acordarea unui stimulent financiar, după data de 1 iulie 2023, în cuantum de 1500 de lei, la Câmpulung, a primit 9 voturi “pentru”, 6 “abțineri” și un vot “împotrivă”, anunță cei de la PNL în comunicatul transmis.

”Cu toate că, imediat după vot, conducerea Primăriei Câmpulung l-a declarat respins, necunoscând temeinic legile administrației publice, Instituția Prefecutului a transmis că proiectul a fost adoptat cu respectarea prevederilor legale în materie”, potrivit sursei citate. Prefectura a și emis un punct de vedere către autoritatea locală.

”Cerem conducerii Primăriei să respecte HCL”

Primăria Câmpulung a înaintat către Prefectură Hotărârea de Consiliu Local, cu punctele sale de vedere. ”Credem că cei care conduc Primăria Câmpulung au înțeles că proiectul a fost adoptat, în ciuda opoziției pe care au făcut-o imediat după vot. Pe această cale, cerem conducerii Primăriei să respecte Hotărârea Cosiliului Local, să respecte legea și să pună în aplicare proiectul care a fost votat de majoritatea consilierilor prezenți. România are nevoie de politici publice bune. PNL Argeș susține familia și luptă pentru aplicarea unui program coerent de creștere a natalității, în condițiile în care previziunile legate de situația demografică din țara noastră sunt îngrijorătoare”, se arată în comunicatul transmis.

Sursă foto: Facebook Alina Gorghiu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Noul ”Nomenclator al specializărilor expertizei tehnice judiciare” a fost publicat în Monitorul Oficial al României

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: PNL Argeș

Ultimele articole