anchetaonline.ro

ITM Argeș: Controale la firme care au angajați străini

de | 21.03.2023 15:45 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Județean

ITM Argeș: Controale la firme care au angajați străini

În perioada 9 februarie- 10 martie 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a desfășurat o serie de verificări la mai multe firme din județ, în cadrul Campaniei Naționale privind verificarea modului în care angajatorii români, agenţii de muncă temporară şi furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă respectă prevederile legale referitoare la relaţiile de muncă şi la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

Controalele au urmărit, printre altele, identificarea angajatorilor care au salariați din afara Uniunii Europene, precum și a agențiilor de muncă temporară care pun la dispoziție cetățeni străini din afara UE. De asemenea, inspectorii ITM au vrut să verifice dacă se respectă de către firme prevederile legale privind încheierea, modificarea, executarea ori suspendarea și încetarea contractului de muncă individual în cazul salariaților non UE.

Au fost date amenzi de 13.000 de lei

În urma efectuării unui număr de 35 de controale, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 de lei.

Principalele deficiențe constatate: primirea la muncă fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, nerespectarea prevederilor legale privind compensarea cu timp liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, prestarea activității ca agent de muncă temporară fără obținerea prealabilă a autorizației de funcționare, nerespectarea obligațiilor de informare și consultare în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă”, transmite ITM Argeș.

Foto descriptiv 7EST

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Descinderi la Consiliul Județean și groapa de gunoi din Albota! Oameni politici și afaceriști- implicați în mafia deșeurilor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ITM Arges