ITM Argeș, în dialog cu cetățenii. Campanii de informare și conștientizare a negocierii colective

de | 02.02.2024 09:43 | Județean, Administrație

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș anunță că începând din această lună desfășoară două campanii importante atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Vor fi dezbătute reglementările legale ce vizează negocierea colectivă și dialogul social.

Având în vedere faptul că, dialogul social la nivel național presupune un tărâm al discuțiilor și al negocierilor ce depășește problemele de angajare și muncă; el privind și relațiile profesionale și protecția socială, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, dorește prin intermediul a două campanii ce se derulează începând cu luna februarie a anului 2024 (Campania Națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare; Campania Națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii) să vină în sprijinul atât al angajatorilor, cât și al salariaților, în calitate de parteneri sociali, astfel încât aceștia să realizeze că dialogul social reprezintă un factor important de progres socio-economic. În acest context, se vor derula acțiuni de conștientizare care au ca obiectiv diseminarea informațiilor necesare care să contribuie la apărarea drepturilor și promovarea interselor profesionale, economice și sociale, scopul final fiind să aducă la masa dialogului social toate părțile implicate. Astfel, în perioada următoare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș vine în sprijinul atât al angajatorilor cât și al salariaților prin publicarea în mass-media locală, pe rețelele de socializare, a dispozițiilor legale în materie reglementate prin Legea nr.367/2022 privind dialogul social și Legea nr.53/2003 Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Foto descriptiv. Foto: alba24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cutremur în România! Cât de puternic a fost seismul

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ITM Arges