Argeș: Percheziții la persoane bănuite de braconaj

de | 10.12.2023 13:48 | Județean, Eveniment, Importante

Trei argeșeni sunt bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.

Pentru administrarea de probatoriu, pe 8 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, cu sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, au făcut trei percheziții, în localitățile Ungheni și Mozăceni, la locuințele bărbaților.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat două arme neletale, supuse autorizării, deținute fără drept, un exemplar de vânat din specia fazan și un câine din rasa ogar.

page - Argeș: Percheziții la persoane bănuite de braconaj

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, conform O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.”, transmite IPJ Argeș

În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Foto: IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Aproape 200.000 de persoane au trecut frontiera României, în ultimele 24 de ore

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mozăceni | Ungheni