Argeș: A pus în pericol siguranța în trafic! Bărbat de 33 de ani, prins beat la volan

de | 30.08.2023 23:50 | Județean, Eveniment

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

În urma controalelor, oamenii legii au aplicat 240 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 37.000 lei. Totodată polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 19 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

Printre cei care au încălcat regulile de circulație se află și un bărbat de 33 de ani, din Beleți-Negrești. El a băut și apoi s-a urcat la volanul mașinii.

Spre ghinionul lui, el a fost depistat, ieri, 29 august, de polițiștii Biroului Rutier Pitești în timp ce se deplasa în voie pe raza localității de domiciliu.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma testării a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care tânărul a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

foto descriptiv monitorulcj.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Copil de 2 ani, găsit de polițiști în portbagajul unei mașini care mergea spre Germania

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Beleţi-Negreşti