Tragedie รฎntr-o comunฤ din Argeศ. Un bฤrbat a fost reศinut dupฤ ce ar fi lovit un consฤtean, care ulterior a decadat.
Incidentul a avut loc รฎn noaptea de 8 spre 9 noiembrie, รฎn jurul orei 23:00.
Poliศiศtii din cadrul Poliศiei Municipiului Cรขmpulung au fost sesizaศi de cฤtre reprezentanศii unei unitฤศi medicale din Cรขmpulung despre faptul cฤ la unitatea medicalฤ a survenit decesul unui bฤrbat, de 71 de ani, ce ar fi suferit leziuni pe fondul unei stฤri conflictuale, iar รฎn urma verificฤrilor preliminare a rezultat cฤ รฎn cursul aceleiaศi zile, รฎn jurul orei 16:00, persoana vฤtฤmatฤ, din comuna Schitu Goleศti, ar fi avut un conflict spontan cu un alt bฤrbat. de 55 de ani, din aceeasi localitate, pe fondul consumului de alcool.
Cercetarile au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lรขngฤ Tribunalul Argeศ, รฎmpreunฤ cu poliศiศtii Serviciului Investigaศii Criminale Argeศ, รฎn cauzฤ fiind รฎntocmit dosar penal sub aspectul sฤvรขrศirii infracศiunii de loviri sau vฤtฤmฤri cauzatoare de moarte, informeazฤ reprezentanศii IPJ Argeศ.
Potrivit poliศiศtilor, รฎn urma cercetฤrilor s-a stabilit cฤ รฎn cadrul stฤrii conflictuale, persoana vฤtฤmatฤ ar fi fost รฎmpinsฤ de cฤtre consateanul de 55 de ani, lovindu-se de zidul din beton al gardului.
Bฤrbatul de 55 de ani a fost reศinut pentru 24 de ore, pe bazฤ de ordonanศฤ, dupฤ administrarea probatoriului ศi parcurgerea etapelor procesuale, iar รฎn cursul zilei de astฤzi, 9 noiembrie, acesta a fost prezentat de Parchetul de pe lรขngฤ Tribunalul Argeศ รฎn faศa instanศei, iar Tribunalul Argeศ a dispus arestarea preventivฤ pentru 30 de zile.
Cercetฤrile รฎn acest caz continuฤ, pentru stabilirea tuturor รฎmprejurฤrilor รฎn care fapta a fost sฤvรขrศitฤ.
De precizat cฤ aceastฤ etapฤ face parte dintr-un proces penal aflat รฎn desfฤศurare, รฎn cadrul cฤruia sunt respectate toate drepturile ศi garanศiile procesuale prevฤzute de Codul de procedurฤ penalฤ. Totodatฤ, persoana cercetatฤ beneficiazฤ de prezumศia de nevinovฤศie pรขnฤ la soluศionarea definitivฤ a cauzei.
Foto descriptiv
























