Argeșean reținut pentru trafic de minori! Două fete- victimele bărbatului

de | 11.05.2022 10:59 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Importante, Județean

Un tânăr de 22 de ani, din localitatea argeșeană Lerești, s-a trezit cu mascații peste el, marți, 10 mai, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. Percheziția domiciliară a fost efectuată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești.

În urma percheziției, oamenii legii au descoperit și ridicat un telefon mobil.

Minore păcălite prin metoda ”loverboy”

Potrivit cercetărilor, două minore au fost păcălite de tânărul de 22 de ani prin metoda cuceririi, deja foarte cunoscută sub numele metoda „loverboy”. Bărbatul ar fi dat startul „cuceririlor” încă din septembrie 2021. El ar fi recrutat cele două fete prin promisiuni false de iubire, iar în cele din urmă minorele au fost puse să se prostitueze.

Din cercetări a reieșit că, din septembrie 2021 și până în prezent, bărbatul ar fi recrutat două minore, prin inducerea în eroare, cu false promisiuni de iubire și le-ar fi determinat să practice prostituția în folosul său”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. De asemenea, 6 persoane au fost conduse la audieri.

La data de 10 mai 2022, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești au reținut, pentru 24 de ore, o persoană bănuită de trafic de minori.

În cursul zilei de astăzi, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș, cu propunere de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din Argeș”, adaugă IPJ Argeș.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești