Nicolae Georgescu: PSD Argeș vine în sprijinul profesorilor

de | 11.05.2022 10:32 | Știri, După locație, După subiect, Județean, Politic

Deputatul PSD Argeș, Nicolae Georgescu, anunță că ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, are în vedere aplicarea unei ordonanțe de urgență, care prevede ca profesorii să nu fie obligați să își cumpere case de marcat.

Prin urmare, PSD susține că profesorii ar trebui să depună declarația de venit, așa cum procedează toți cetățenii care au venituri în afara salariului.

Această posibilitate a fost adusă în discuție în timpul guvernării lui Florin Cîțu.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor Publice, lucrează la o ordonanță de urgență, astfel încât profesorii să nu fie obligați să își cumpere case de marcat.

Situația aberantă a apărut din cauza apetitului guvernării Cîțu, atunci când s-a emis o serie de precizări referitoare la #impozitarea veniturilor obținute din meditații, iar cei de la ANAF s-au năpustit, din nou, peste domeniul unde se alocă #bani puțini de la buget, unde există mari carențe în ceea ce privește salarizarea, unde dascălii cu o pregătire îndelungată sunt plătiți sub nivelul salariului mediu, unde se muncește pentru performanță peste program!
Consider că ANAF ar trebui să se concentreze pe adevărații evazionişti fiscali, nicidecum pe profesori!

Doar deschiderea unei forme de organizare, fie PFA, fie SRL i-ar costa pe profesori între 500 şi 2000 de lei.

Este important însă că PSD va elimina discriminarea, iar profesorii vor depune declarația de venit, la fel cum fac toți ceilalți români ce obțin venituri în afara salariului.

Guvernăm pentru români!”, a transmis Nicolae Georgescu, deputat PSD Argeș.

Deputatul Nicolae Georgescu: Guvernul va construi o cale ferată de mare viteză

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Câciu | ANAF | Nicolae Georgescu | PSD | PSD Argeș