Câți argeșeni au primit pachetele cu alimente de bază care le erau destinate

de | 18.07.2022 12:06 | Administrație, Județean, Lifestyle, Știri

Prefectul județului Argeș, Radu Perianu, a anunțat faptul că un număr de 39.781 de argeșeni au primit pachetele cu alimente de bază care le erau destinate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

Distribuirea către primării a fost făcută în luna mai a acestui an și, la acest moment, autoritățile din cele 102 localități ale județului Argeș au finalizat procesul prin care pachetele au ajuns la beneficiari- persoane din categorii defavorizate.

Fiecare pachet alimentar cântărește 25 de kilograme și conține făină, mălai, zahăr, orez, paste făinoase, conserve și ulei.

Aceasta a fost a patra tranșă de pachete alimentare din acest program și urmează alte două, una la sfârșitul acestui an și seria finală de alimente, la începutul anului 2023.

De menționat faptul că Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) este finanțat din Fondul Social European și implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împreună cu Instituția Prefectului județul Argeș.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Instituția Prefectului | Prefectura Argeș | Radu Perianu