150 milioane euro este bugetul Consiliului Județean pentru anul în curs. Acesta a fost votat cu 4 abțineri, motivate de faptul că unele amendamente nu au fost prinse în structura sa pe 2023. Bugetul este mai mare față de anul trecut datorită numărului mare de proiecte de infrastructură pe care Consiliul Județean Argeș le are, fie accesate, fie în implementare, ponderea cheltuielilor pentru dezvoltare fiind de 55%.
Noi am încercat să avem un buget echilibrat, ținând cont de structura instituțiilor aflate în administrarea CJ Argeș, 102 UAT-uri, 9 spitale, instituții de cultură, UAMS-uri, DGASPC, o activitate și o instituție complexă. Pentru al doilea an reușim să avem alocate sume mai mari de 50% pentru dezvoltare. De-a lungul timpului, pentru că prima obligație a unui consiliu județean este aceea de a asigura funcționarea instituțiilor județene aflate în subordine, procentul pentru funcționare a fost mai mare decât cel de dezvoltare. În ultimii ani, am încercat, prin toate mijloacele, prin proiectele guvernamentale și europene accesate, să ducem la o sumă cât mai mare în ceea ce înseamnă zona investițională. Anul acesta, avem 55% alocați pentru dezvoltare. Față de structura bugetelor altor județe din România, este o structură care ne situează undeva în primele locuri”, a subliniat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.
Vorbind în cifre, din totalul general de cheltuieli preconizate, respectiv 747.328 mii lei, pentru funcționare sunt alocate 340.271.000 lei, iar pentru zona investițională 407.057.000 lei.
S-a lăsat cu felicitări de la Pro România
Deși amendamentele aduse de USR nu au fost aprobate, majoritatea vizând proiecte pentru municipiul Câmpulung, totuși modul în care a fost structurat bugetul a primit laude din partea cui nu te așteptai.
În primul rând, ca argeșean, dar și consilier județean, sunt mulțumit că votez un buget unde cheltuielile cu dezvoltare depășesc mult cheltuielile cu funcționarea. Sigur că sunt acolo niște împrumuturi, dar să nu uităm că trăim într-o țară care se împrumută zi de zi să funcționeze, iar noi aici discutăm de niște împrumuturi care asigură finanțarea pentru diferite proiecte europene, și chestiunea asta mă bucură. Dacă îmi permiteți, pot să acord felicitări conducerii Consiliului Județean.”, a spus consilierul Pro România, Bogdan Ivan.
Și liberalii au avut aprecieri.
Grupul consilierilor județeni PNL urmează să votăm proiectul de buget pentru faptul că are o cotă mare în partea de dezvoltare, pentru al doilea an consecutiv. În plus, anul acesta, în ciuda condițiilor economice pe care le cunoaștem, excedentul Consiliului Județean nu este mai mare de 10%”, a explicat consilierul PNL Argeș, Narcis Sofianu.
Au luat bani de la PSD și au dat la PNL
La început de an, s-au distribuit și sumele din cotele defalcate de TVA. 38.176.000 lei au fost împărțiți către 89 de unități administrative. Cu această ocazie, tot consilierul Pro România, Bogdan Ivan, a ținut să sublinieze că, la propunerea colegului de la PSD, Nicolae Tudose, au fost luați bani de la comuna Cetățeni, condusă de un primar PSD, și duși către două localități cu edili liberali, respectiv Albești de Argeș și Beleți Negrești.
Din alocarea pentru Cetățeni s-au scăzut 150.000 lei. La Albeștii de Argeș au mers 100.000 lei pentru extinderea rețelei de canalizare și 50.000 lei s-au dus la Beleți Negrești pentru reabilitarea sediului primăriei, care a ars acum doi ani în decembrie, focul fiind pus de fostul primar Marin Mihai.
Eu vreau să vă mulțumesc, pentru că iată, încă o dată, am dat dovadă de transparență și am arătat faptul că ne interesează să prioritizăm și să dezvoltăm toate localitățile, în egală măsură, că sunt localități cu primari PSD, PNL sau de altă coloratură politică. Mai mult decât atât, am căzut de acord și am susținut ca de la o primărie PSD să relocăm niște sume de bani către alte primării care nu sunt PSD. Dar nu discutăm de partide politice aici, discutăm de prioritizări și de necesități. Vreau să îi asigur pe locuitorii comunei Cetățeni că din sumele defalcate din cota TVA pentru drumuri vom găsi soluții pentru proiectele din localitatea dumnealor, de unde am luat acum pentru Albeștii de Argeș și Beleți Negrești”, a completat Nicolae Tudose, consilier județean PSD.