Atenție! Nu cumpărați produse din aceste locuri

de | 22.06.2022 10:45 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Având în vedere perioada caniculară cu care ne confruntăm, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a transmis un mesaj de interes pentru cetățeni. Oamenii sunt sfătuiți să respecte mai multe reguli în perioadele cu temperaturi extreme, pentru a evita apariția problemelor de sănătate.

Nu cumpăraţi produse alimentare din locuri neautorizate întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bonul cu care să justificaţi tranzacţia comercială. Riscaţi, astfel, să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, a transmis directorul ANPC.

De asemenea, oamenilor le este recomandat să verifice termenul de valabilitate al produselor pe care le cumpără, dar trebuie să fie atenți și la aspectul, culoarea și mirosul lor. Paul Anghel amintește că temperaturile mari pot duce la alterarea produselor alimentare.

Atunci când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru sănătatea dumneavoastră. Evitaţi să achiziţionaţi astfel de produse; Verificaţi dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră (temperatura menţionată de producător pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziţionat); Nu recongelaţi un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat, dacă producătorul interzice această acţiune (prin menţionare pe etichetă)”, a adăugat Paul Anghel.

Mai mult, șeful ANPC atrage atenția și asupra lichidelor din magazine (apa minerală, sucuri), care trebuie să fie depozitate și expuse în mod adecvat, ferite de razele soarelui, care ar putea favoriza deteriorarea caracteristicilor produselor.

Atragem atenţia şi asupra legumelor şi fructelor comercializate în cadrul pieţelor în spaţii deschise unde temperatura mediului ambiant foarte ridicată afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeţurilor etc.)”, a transmis Paul Anghel.

Foto ZF.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Războiul Rusia-Ucraina, la 50 km de România! Există pericol pentru turiștii de pe litoral?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: