Atenționare pentru piteșeni! Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au anunțat că miercuri dimineața au ridicat, de pe o stradă din municipiul Pitești, încă o mașină abandonată. Autoturismul se afla pe spațiul public, în spatele librăriei Mihai Eminescu.
Așa cum se procedează în astfel de situații, mașina respectivă (VEZI FOTO) a fost sigilată și transportată cu o autospecială aflată în dotarea Administrației Domeniului Public, în incinta Târgului Săptămânal din Pitești.
De la începutul lunii aprilie a acestui an, polițiștii locali au ridicat cinci autoturisme considerate abandonate. Agenții spun că aceste acțiuni vor continua și pe viitor și atenționează că amenzile pentru proprietarii mașinilor abandonate sunt cuprinse între 1000 și 2000 de lei.
Facem apel pe această cale către cetățenii municipiului Pitești care dețin autoturisme de acest gen, (stare vizibil degradabilă, anvelope dezumflate, fără inspecție tehnica periodică, caroserie ruginită, etc) să elibereze spațiul public, riscând altfel sancțiunea contravențională de la 1000 la 2000 de lei plus ridicarea autoturismului”, transmit polițiștii locali.
Foto Poliția Locală Pitești