Atenție, șoferi! De acum traficul din Pitești este monitorizat

de | 21.12.2023 17:25 | Pitești, Administrație

Administrația locală din Pitești anunță că astăzi a avut loc recepția sistemului integrat de management al traficului din municipiul Pitești. Acesta colectează datele de trafic în timp real, astfel încât automatele de dirijare a traficului pot să adapteze dinamic programul de semaforizare. Noile sisteme instalate în intersecții permit, totodată, prioritizarea transportului în comun. Camerele pot asigura o analiză inteligentă a eventualelor incidente din trafic și citirea automată a numerelor de înmatriculare ale vehiculelor. De asemenea, potrivit informării transmise de administrația locală din Pitești, monitorizarea calității aerului este o prioritate și de acum se poate face printr-o serie de senzori inteligenți, capabili să detecteze și să alerteze cu privire la eventualele depășiri ale valorilor normale de emisii poluante din aer.

Astăzi a avut loc recepția sistemului integrat de management al traficului din municipiul Pitești, implementat în cadrul proiectului ”Crearea unui sistem de management al traficului și măsuri pentru gestionarea durabilă a parcărilor în municipiul Pitești”, finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene (Programul Operațional Regional 2014-2020).

Au fost modernizate 39 de intersecții

Soluțiile inteligente de management al traficului, implementate în cadrul proiectului, sunt consacrate la nivel european, performante, menite să contribuie la reducerea congestiilor și la creșterea siguranței rutiere pentru toți participanții la trafic. Astfel, au fost modernizate 39 de intersecții, fiind instalate semafoare cu LED, cu o durată de funcționare de peste 10 ani și controlate de automate de dirijare a traficului, butoane pentru pietoni, dispozitive acustice pentru persoanele cu dizabilități. Sistemul de management al traficului colectează datele de trafic în timp real, astfel încât automatele de dirijare a traficului pot să adapteze dinamic programul de semaforizare în funcție de aceste valori. Noile sisteme instalate în intersecții permit, totodată, prioritizarea transportului în comun, prin acordarea unei faze la cerere, dedicate, pentru vehiculele aflate în întârziere față de graficul normal de transport.

Centru de Comandă și Control

Sistematizarea intersecțiilor a inclus, pe lângă lucrări civile și de instalații electrice, lucrări de marcaje rutiere și montare de noi indicatoare, potrivit sursei citate. Lucrările de infrastructură au constat în montarea unor stâlpi metalici ancorați în fundații din beton armat și executarea unor canalizații subterane (în carosabil, trotuar, spațiu verde) necesare instalării tubulaturii aferente fibrei optice și cablurilor electrice prevăzute în cadrul proiectului. De asemenea, legăturile între stâlpii de susținere a semafoarelor, camerele video și automatele de dirijare a circulației au fost realizate printr-o canalizație electrică subterană nouă. Au fost executate camere de tragere în punctele de traversare a părții carosabile și/sau la schimbarea traseului de canalizație.

Potrivit informării transmise de administrația locală din Pitești, în cadrul sistemului integrat de management al traficului, au fost realizate următoarele subsisteme:

  • Subsistem de control al traficului;
  • Subsistem de monitorizare video a traficului;
  • Subsistem de comuncații prin fibră optică;
  • Subsistem de comunicații radio;
  • Dispecerat – Centru de Comandă și Control;
  • Subsistem semnalizare rutieră (marcaje transversale/longitudinale);
  • Subsistem de prioritizare a mijloacelor de transport public de călători;
  • Subsistem detecție calitate aer și stare carosabil;
  • Subsistem analiză inteligentă trafic;
  • Subsistem cântărire în mișcare.

Sisteme de cântărire în mișcare

Creșterea siguranței în trafic, în municipiul Pitești, se va realiza prin camerele video IP, de înaltă rezoluție, montate în oraș. Camerele sunt dotate cu funcționalități de analiză video integrate, fiind capabile nu doar să monitorizeze traficul, ci și să asigure analiza inteligentă a eventualelor incidente din trafic și citirea automată a numerelor de înmatriculare ale vehiculelor. Pentru protejarea infrastructurii rutiere, pe arterele de acces în municipiul Pitești au fost montate sisteme de cântărire în mișcare, ce vor detecta în mod automat vehiculele cu o masă mai mare decât cea legal admisă.

Calitatea aerului este monitorizată

Monitorizarea calității aerului este și ea o prioritate în cadrul proiectului, aceasta fiind făcută printr-o serie de senzori inteligenți, capabili să detecteze și să alerteze cu privire la eventualele depășiri ale valorilor normale de emisii poluante din aer.

Toate sistemele instalate în oraș sunt conectate la un Centru de Control, printr-o infrastructură proprie de comunicații, atât prin fibră optică îngropată, cât și prin comunicații radio. Centrul de Control este situat în Bd. Eroilor nr. 30 (sediul Poliției Locale Pitești). Acesta reprezintă nodul principal în care se colectează, se monitorizează și se stochează toate datele colectate de la sistemele din teren. Centrul de Control beneficiază de dotări ultra-moderne, echipamente IT și de comunicații, sisteme de afișare profesionale de tip wall-display, aplicații software.

Utilizând aplicații software de ultimă generație, toate datele sunt analizate și procesate, fiind generate statistici și rapoarte agregate. Acestea vin în sprijinul autorităților, asigurându-le instrumentele și informațiile necesare pentru luarea celor mai bune decizii de management al orașului, în beneficiul cetățenilor.

Cât a costat?

Totodată, potrivit sursei citate, în cadrul sistemului de management al parcărilor, au fost realizate următoarele subsisteme:

  • Subsistem de informare a participanților la trafic;
  • Subsistem de management al parcărilor;
  • Subsistem de comuncații prin fibră optică;
  • Subsistem de up-grade al Centrului de Comandă și Control;
  • Subsistem semnalizare rutieră (marcaje transversale/longitudinale).

Au fost realizate 5 panouri cu mesaje variabile care au fost instalate la intrările în municipiul Pitești. Cele 5 parcări modernizate prin proiect au fost echipate cu echipamente de parking de ultimă generație, inclusiv echipamente de monitorizare video și panouri de informare locuri libere. Executantul lucrărilor de realizare a sistemului de management integrat al traficului  este Asocierea S.C. ALTIMATE S.A. (lider asociere) – S.C. TRIDENT SERVICII ȘI MENTENANȚĂ S.A. (asociat), cu subcontractanții S.C. I WAVE SOLUTIONS S.R.L. și CROSS Zlín a.s… Valoarea finală a lucrărilor executate  este de 10.566.601,51 lei fără TVA, perioada de garanție fiind de 120 luni. Valoarea finală a contractului de furnizare a componentei de management integrat al traficului este de 29.074.298,52 de lei fără TVA. Executantul lucrărilor de realizare a sistemului de management al parcărilor este S.C. ALTIMATE S.A.  cu subcontractant S.C. I WAVE SOLUTIONS S.R.L. și terț susținător S.C. PRO PARK S.R.L. Valoarea finală a lucrărilor executate este de 1.434.601,61 lei fără TVA, perioada de garanție fiind de 61 de luni. Valoarea finală a contractului de furnizare a componentei de management al parcărilor este de 5.913.975,90 de lei fără TVA.

Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

”Serbarea Bucuriei” pentru copiii salariaților de la Salpitflor Green SA

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești