Update 17: 51
IPJ Argeș, transmite că restricția a fost ridicată, începând cu ora 17:45.
Știrea inițială
Atenție, șoferi! Începând cu ora 16:30, pe DN 73, km. 56-92, au fost instituite restricții pentru autovehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone.
Aceste restricții sunt instituite ca urmare condițiilor meteorologice nefavorabile din această perioadă. Măsura este adoptată pentru a permite utilajelor să intervină, în vederea degajării părții carosabile de zăpada depusă.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte toate măsurile și restricțiile de circulație impuse de autorități, precum și indicațiile polițiștilor rutieri.
De asemenea, vă recomandăm să plecați la drum doar dacă este imperios necesar și doar pe arterele rutiere deschise traficului în momentul respectiv, având echipate cu anvelope de iarnă autovehiculele cu care vă deplasați, să adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și la cele de trafic.”, transmite IPJ Argeș
Iarna și riscurile în traficul rutier! Recomandările polițiștilor
În contextul condițiilor de iarnă, pentru creșterea gradului de siguranță în deplasările pe drumurile publice și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș transmit următoarele recomandări:
– Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație, mai ales atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.
– Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei, aspect foarte util mai ales în condiții de vreme nefavorabilă! Curătați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație-climatizare!
– În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile (sub formă de lapoviţă sau ninsoare), precum şi vântul puternic, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
– Nu folosiţi telefonul fără dispozitive de tip ,,mâini libere” şi nu vă urcaţi la volan obosiţi sau sub influenţa alcoolului ori a substanţelor cu efect psihoactiv!
– Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (între 1.305 și 2.900 de lei), și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Recomandări pentru pietoni:
– Pentru pietoni recomandăm să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.
Foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Argeș: Deși avea ordin de protecție, și-a agresat fizic fosta concubină! Bărbatul a fost reținut