A ațipit la volan și a intrat cu TIR-ul într-o casă

de | 31.10.2023 11:21 | Eveniment, Național

La un pas de tragedie! Un grav accident rutier a avut loc luni, 30 octombrie, în Maramureș. Șoferul unui TIR a scăpat ca prin minune, după ce a intrat cu autotrenul într-o casă.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 03:30, în centrul orașului Șomcuta Mare, Maramureș, pe DN1C.

Potrivit vasiledale.ro, șoferul TIR-ului frigorific, încărcat cu alimente, un bărbat de 41 de ani, din Aiud, circula dinspre Dej spre Baia Mare și, din cauză că ar fi condus peste program, ar fi ațipit, a ieșit de pe drum într-o curbă și s-a oprit în zidul unei case.

La fața locului s-au deplasat atât pompierii, cât și polițiștii pentru a efectua verificări.

Potrivit sursei citate, în urma impactului, șoferul a scăpat, ca prin minune, teafăr.  Din fericire, în locuința lovită de vehicul nu se afla nimeni în momentul accidentului, deoarece proprietara stă mai mult plecată în Austria. Astfel, au fost înregistrate doar pagube materiale.

Șoferul a fost testat de polițiști, rezultând că nu băuse alcool înainte să se urce la volan.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

sursă foto libertatea.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Permisul de conducere pentru categoria B, valabil și pentru motociclete în anumite condiţii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Maramureș

Ultimele articole