În decurs de doi ani, o grupare alcătuită din mai mulți români a furat aparatură medicală în valoare de peste 4,5 milioane de euro.
Potrivit Poliției Române, membrii grupului organizat ar fi comis, în perioada aprilie 2022 – noiembrie 2023, 19 furturi, pe întreg teritoriul Franței, acestea vizând peste 3.000 de bunuri din societăți care ar fi fabricat sau comercializat aparatură stomatologică.
În acest caz, marți, 17 februarie, procurorii DIICOT şi poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale au efectuat peste 20 de percheziţii domiciliare. Au fost vizate persoane fizice şi juridice din județele Tulcea, Maramureș, Iași, Suceava şi Brașov.
La data de 27 februarie 2024, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și serviciilor de investigații criminale Tulcea, Maramureș, Iași, Suceava și Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 22 de percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice, în județele Tulcea (10), Maramureș(5), Iași(4), Suceava(2) și Brașov(1), în cadrul unui dosar penal în care sunt cercetați membrii unui grup organizat de criminalitate itinerantă, specializat în comiterea de furturi de aparatură stomatologică, pe teritoriul Franței.”, transmite Poliția Română
Descinderile au avut loc în cadrul unei anchete efectuată de Secţiunea de cercetări din Nancy a Jandarmeriei Naţionale Franceze.
În urma verificărilor, au fost depistate opt persoane față de care autoritățile franceze au emis mandate de arestare europene. Cei opt membri ai grupului au fost reținuți. De asemenea, alte 4 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, în calitate de martor.
Totodată, în locațiile percheziționate, oamenii legii au depistat aparate şi instrumente medicale stomatologice, dar și arme și muniție.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate aparate și instrumente medicale stomatologice, despre care există bănuiala rezonabilă ca ar fi fost furate din Franța (aparatură stomatologică și accesorii pentru aceasta – scanere intraorale, implantoare, sisteme de magnificație, seringi electronice), 16.500 de euro, telefoane mobile ale membrilor grupării și înscrisuri.
De asemenea, au fost ridicate, întrucât erau deținute ilegal, o replică armă, un pistol neletal, o armă lungă letală, ce erau suspuse regimului autorizării, 106 cartușe cu glonț de 9 mm (6 în județul Suceava și 100 în județul Tulcea), precum și alte mijloace de probă.”, precizează Poliția Română
Armele și muniția depistate au fost ridicate de polițiștii de investigații criminale, urmând a fi predate structurilor specializate în domeniul armelor, munițiilor și substanțelor periculoase, respectiv în domeniul combaterii criminalității organizate, pentru continuarea cercetărilor.
Sursă foto: captură video Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro