Un bărbat de 32 de ani din Argeș – reținut și trimis în judecată după ce și-a atacat vecinul

de | 23.05.2023 19:59 | Eveniment, Județean, Știri

  • Argeșean trimis în judecată după ce și-a atacat vecinul!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au finalizat ieri, 22 mai, cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în care s-au desfășurat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Cercetările au stabilit că în seara zilei de 7 aprilie a.c., un bărbat de 32 de ani, din Aninoasa, ar fi agresat un alt bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate. Bărbatul a fost atacat cu „un obiect contondent, rezultând leziuni ce au fost estimate din punct de vedere medico-legal la 7-8 zile de îngrijiri medicale.”

Polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul argeșeanului, în data de 24 aprilie după care acesta a fost condus la sediul poliției, iar în urma administrării probatoriului, bărbatul de 32 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.”, precizează într-un comunicat reprezentanții IPJ Argeș. 

 

Foto: capital.ro

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole