Sfârșit tragic pentru un bărbat de 81 de ani, din județul Bistriţa-Năsăud.
A murit în urma unui incendiu de vegetație pe care chiar el l-a iscat când a dat foc unei miriști aflate între satul Perișor și Dumbrăvița, relatează Timp Online.
La fața locului au intervenit de urgență un echipaj de pompieri, serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Spermezeu şi un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și oamenii legii.
Potrivit sursei citate, se pare că bărbatul s-a intoxicat cu fum și s-a prăbuși inconștient la pământ. Când a fost găsit trupul, acesta era parțial carbonizat.
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați despre faptul că în extravilanul localității Perișor se află o persoană în stare de inconștiență. Din primele date, în urma unui incendiu de vegetație, un bărbat de 81 de ani din Perișor, în timp ce se afla pe un teren proprietatea sa, a fost surprins de un incendiu de vegetație scăpat de sub control. În urma intervenției echipajului medical, din păcate a fost constatat decesul acestuia. Cadavrul bărbatului a fost transportat în vederea efectuării unei expertize medico-legale, care va stabili cauza decesului. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Din păcate, numărul incendiilor de vegetație a crescut în această perioadă în întreaga țară, o practică tot mai des întâlnită fiind arderea terenurilor pentru lucrările agricole de primăvară.
Foto descriptiv Resita.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, rămâne în arest la domiciliu