Polițiștii din Botoșani au efectuat, miercuri, 30 septembrie 2026, percheziții la locuințele unui bărbat suspectat de înșelăciune și exercitarea unei profesii fără drept. Acesta este acuzat că timp de mai mulți ani s-a dat drept preot ortodox și a oficiat ilegal slujbe.
Bărbat de 38 de ani, cercetat după ce s-ar fi dat drept preot mai bine de 7 ani
Potrivit Poliției Române, începând din 2018 și până în prezent, bărbatul ar fi desfășurat în mod repetat activități cu caracter religios specifice cultului ortodox, într-o încăpere amenajată la domiciliul său și neautorizată în acest scop.

Spațiul ar fi fost amenajat asemănător unei biserici, iar bărbatul ar fi folosit veșminte și obiecte similare celor utilizate de preoții ortodocși. Anchetatorii suspectează că toate acestea ar fi fost folosite pentru a crea aparența că activitățile religioase erau desfășurate în mod legal și pentru a-i induce în eroare pe cei care participau.
Potrivit polițiștilor, prin aceste activități bărbatul ar fi urmărit și obținerea unor foloase patrimoniale.
Percheziţiile au avut loc în localitatea Cristineşti şi municipiul Botoşani.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Bărbatul de 38 de ani a fost dus la sediul poliţiei pentru audieri.
Acțiunea a fost sprijinită de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Sursă foto: Poliția Română


























