Bărbat lovit de tren în zona CNCD Pitești!

de | 04.09.2023 20:51 | Eveniment, Importante, Știri

Update

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, de naționalitate străină, conștient. La prima evaluare făcută de către medicii de la fața locului, acesta prezintă traumatisme la ambele picioare.

Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și i se acordă îngrijiri medicale.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, cetățean străin, din Bangladesh, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, posibil în încercarea de a traversa linia de cale ferată fără să se asigure, prin loc nepermis, a fost surprins de un tren de călători în gabaritul liniei.

Ca urmare a impactului, bărbatul în cauză a suferit leziuni (preliminar, fractură deschisă la membrul inferior drept), fiind preluat de echipajele mendicale și transportat la o unitate medicală.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care incidentul feroviar a avut loc.

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș recomandă ca la orice traversare a căii ferate să fie respectate regulile specifice.
Traversarea pietonală să fie făcută prin locurile autorizate, persoanele să se asigure temeinic înainte de a traversa, și să nu se expună la riscuri inutile.
De asemenea, la traversarea cu autovehicule, să fie respectată semnificația marcajelor și indicatoarelor rutiere, cu oprirea în dreptul marcajului și asigurarea temeinică (la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere), respectiv să fie respectată semnificația marcajelor, indicatoarelor, a semnalizării acustice și luminoase și a barierelor sau semibarierelor (la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere sau semibariere), fără a încerca să traversați când barierele se află în curs de coborâre.”, transmite IPJ Argeș.

Informații inițiale

Un accident feroviar grav a avut loc, în urmă cu doar câteva momente, în municipiul Pitești, zona CNCD.

Conform primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, un bărbat ar fi fost lovit de un tren, pe calea ferată.

La fața locului, se deplasează în regim de urgență, pompierii de la Detașamentul Pitești. Ei intervin la locul evenimentului cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș sunt la fața locului, pentru cercetări.

Revenim cu mai multe detalii.

 

Descriptiv.
Sursa Romanul Financiar

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șoferul drogat și beat care a ucis o femeie cu mașina- fost șef la Antidrog!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești