Un jandarm argeșean, aflat în timpul liber, a reușit să îi salveze viața bărbatului de 67 de ani, din Priboieni, în casa căruia o butelie de voiaj a explodat în această dimineață.
În timp ce se afla la o spălătorie auto împreună cu familia, Preda Ionuț-Flavius, un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș – Detașamentul 6 Jandarmi, a auzit și a observat explozia puternică care a avut loc în casa bătrânului.
Fără să stea pe gânduri, jandarmul argeșean a mers către locul exploziei și a reușit să-l scoată pe bărbat din incendiu. Ulterior, cu mâinile goale, acesta a stins flăcările de pe corpul bărbatului până la sosirea echipajului de prim-ajutor, suferind astfel, și el, arsuri minore.
După ce au ajuns echipajele medicale, bărbatul a fost transportat la spital cu arsuri pe corp, iar jandarmul argeșean a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Cu mâinile goale, colegul nostru a reușit să stingă flăcările care îl cuprinseseră pe bătrân până a ajuns la fața locului echipajul de prim-ajutor.
Bătrânul a fost preluat la spital, dar și Flavius a beneficiat de îngrijiri medicale la fața locului, suferind arsuri la palme.Flavius lucrează în Jandarmeria Română din anul 2005, iar experiența de aproape 20 de ani și-a spus cuvântul astăzi, în ziua în care a reușit să salveze un om, riscându-și propria viață.
𝙁𝙚𝙡𝙞𝙘𝙞𝙩𝙖̆𝙧𝙞, 𝙥𝙡𝙪𝙩𝙤𝙣𝙞𝙚𝙧 𝙖𝙙𝙟𝙪𝙩𝙖𝙣𝙩 𝙋𝙧𝙚𝙙𝙖 𝙄𝙤𝙣𝙪𝙩̦-𝙁𝙡𝙖𝙫𝙞𝙪𝙨, 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙘𝙪𝙧𝙖𝙟𝙪𝙡 𝙨̦𝙞 𝙙𝙚𝙫𝙤𝙩𝙖𝙢𝙚𝙣𝙩𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙖𝙞 𝙙𝙖𝙩 𝙙𝙤𝙫𝙖𝙙𝙖̆!
𝙀𝙨̦𝙩𝙞 𝙪𝙣 𝙚𝙭𝙚𝙢𝙥𝙡𝙪 𝙙𝙚𝙢𝙣 𝙙𝙚 𝙪𝙧𝙢𝙖𝙩!”, transmite IJJ Argeș
Mai multe informații despre explozie găsiți AICI.
Foto/ video IJJ Argeș/ Facebook Jandarmeria Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Explozie într-o gospodărie din Priboieni! Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri