Consilierii locali din Bascov au dat undă verde delegării serviciului de transport

de | 28.07.2022 10:30 | Rural, Administrație

Săptămâna trecută, Consiliul Local Bascov s-a întrunit în cadrul şedinţei ordinare a lunii iulie, prilej cu care au fost supuse atenţiei aleşilor locali şi aprobate şase proiecte de hotărâre iniţiate de către primarul Gheorghe Stancu.

Primăria Bascov – parteneriate cu două ONG-uri

Cu acest prilej, Consiliul Local a aprobat încheierea a două parteneriate, cu două organizaţii nonprofit: pe de o parte, un acord de colaborare cu Asociaţia pentru Asistenţă Socială „Universul copiilor speciali” în vederea implementării proiectului „Unitate de îngrijire la domiciliu în comuna Bascov” şi, pe de altă parte, un parteneriat cu Asociaţia „Primii paşi spre performanţă”, prin care administraţia locală se angajează să sprijine cea de-a cincea ediţie a turneului de tenis destinat persoanelor cu dizabilităţi BRD Argeş Open WheelchairsTennis, care va avea loc în Bascov.

De asemenea, consilierii locali au avizat studiul de oportunitate, contractul, regulamentul şi caietul de sarcini pentru delegarea serviciului public de transport local de călători pe aria localităţilor care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Piteşti. Documentul reprezintă un nou pas în ceea ce priveşte demersurile care se fac pentru ca, de la 1 septembrie, autobuzele Publitrans să circule şi pe traseele din comună.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

1,5 MILIARDE LEI PENTRU ARGEŞ. Bascov – 4 străzi vor fi modernizate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | BRD | Consiliul Local Bascov | Publitrans

Ultimele articole