BCE (Banca Centrală Europeană) extinde liniile existente REPO și SWAP pentru băncile centrale din zona non-euro până la data de 15 ianuarie 2024, a anunțat ieri Banca Națională a României potrivit comunicatului de presă emis.
Liniile de lichiditate în euro pot fi accesate în funcție de nevoile generate de situația economică și geopolitică, precum și de alte implicații ale războiului din Ucraina asupra piețelor financiare. ”Consiliul guvernatorilor BCE a decis să prelungească valabilitatea liniei SWAP pentru Polonia, precum și liniile temporare REPO cu băncile centrale din Albania, Andorra, Ungaria, Macedonia de Nord, România și San Marino. Volumul finanțării și parametrii operaționali din acordurile individuale vor rămâne neschimbate. Liniile SWAP și REPO care urmau să expire în 15 ianuarie 2023 vor fi prelungite până la data de 15 ianuarie 2024. În contextul incertitudinilor generate de războiul Rusia – Ucraina și al repercusiunilor asupra piețelor financiare și economiei globale, liniile de finanțare sunt destinate să prevină contagiunea piețelor financiare și a economiilor din zona euro și să garanteze transmiterea facilă a deciziilor de politică monetară ale BCE”, potrivit sursei citate.
Aceste linii bilaterale SWAP și REPO au fost înființate încă din 2020, pentru a le asigura instituțiilor financiare lichiditate necesară în moneda euro, prin intermediul băncilor centrale din zona non-euro, în contextul pandemiei și al acutizării tensiunilor geopolitice generate de invazia Rusiei în Ucraina. Aceste acorduri temporare completează liniile SWAP existente ale BCE și acordurile REPO EUREP. Facilitatea EUREP a fost prelungită până pe 15 ianuarie 2024, în urma deciziilor BCE comunicate la data de 2 decembrie 2022. Prin linie REPO, BNR se poate împrumuta în moneda euro până la 4,5 miliarde euro de la BCE în schimbul unor garanții adecvate, se explică în comunicatul transmis.
Foto descriptiv. Sursă foto: Telegraph.md.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: