În 2019, Cătălin Ristescu, un polițist în vârstă de 28 de ani, a murit după ce a fost împușcat în pădurea de la Muşăteşti din Argeş. Tânărul era agent la Secţia 1 din Bucureşti și își petrecea concediul în satul natal.
În ziua tragediei, se afla împreună cu trei prieteni la vânătoare – doi dintre aceştia tată şi fiu –, când, la un moment dat, unul dintre amicii săi a descărcat arma înspre locul în care se afla poliţistul, acesta din urmă fiind grav rănit.
Prietenii polițistului nu au sunat la 112
Părinţii victimei au considerat mereu că povestea este cusută cu aţă albă, acuzându-i pe cei trei amici ai fiului lor decedat că „l-au lăsat în pădure să sângereze, timp în care şi-au dus armele acasă, au curățat dovezile și şi-au făcut scenariul pentru apărare” – după cum declara în urmă cu trei ani Ion Ristescu, tatăl poliţistului mort. Deşi intenţia nu a fost niciodată probată, cert este că prietenii lui Cătălin Ristescu nu au sunat la 112, ci l-au transportat ei înşişi la spital.
Trimis în judecată iniţial pentru omor, recent, Ion Toma, cel care a apăsat pe trăgaci omorându-l pe poliţist, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi pentru braconaj, partida de vânătoare nefiind autorizată. Ca pedepse accesorii, cinci ani după ce va ieşi din închisoare inculpatul nu va mai avea voie să exercite activitatea de vânător şi nici să deţină vreo armă.
De asemenea, instanţa a mai dispus şi prelevarea de probe biologice ale lui Ion Toma, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Totodată, inculpatul trebuie să plătească şi toate serviciile medicale prestate de medicii din Curtea de Argeş şi Bucureşti în încercarea de a-l salva pe tânărul împuşcat, în valoare de peste 100.000 lei, dar şi daune morale părinţilor poliţistului, în valoare totală de 60.000 de euro.
Nu în ultimul rând, bărbatului acuzat de uciderea amicului său i-au fost confiscate nu mai puţin de patru arme de vânătoare şi de tir, precum şi zeci de cartuşe, cartuşiere, încărcătoare şi proiectile. Fără alte cinci arme de vânătoare şi muniţia deţinută au rămas şi ceilalţi doi parteneri de vânătoare, Adrian Toma şi Gheorghiţă Ion.
Decizia nefiind definitivă, atât inculpatul condamnat, cât şi părinţii victimei au făcut apel împotriva ei, prima şedinţă de judecată la Curtea de Apel Piteşti fiind programată pe data de 15 mai.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Traficantul Alex Copil Bătrân – arestat de BCCO în timp ce se spovedea în biserică!