Bradu: Tânără sechestrată și bătută de fostul iubit

de | 09.10.2023 17:26 | Eveniment, Importante, Județean

Incident grav într-o locuință din Bradu, acolo unde o tânără a trăit momente de groază. Ea a fost bătută și sechestrată de fostul său iubit, un piteștean de 29 de ani. Mai mult, el a și împiedicat-o să plece din locuință.

Totul s-a petrecut în cursul zilei de 11 septembrie, când cei doi au avut o ceartă cruntă, care a degenerat în violență. Bărbatul și-a pierdut mințile, iar într-un acces de furie și-a bătut fosta iubita.

Tânăra a încercat să ia legătura cu rudele pentru a cere ajutorul, însă bărbatul i-a smuls telefonul din mână și a închis-o în casă, împotriva voinței sale, amenințând-o cu acte de violență să nu părăsească imobilul.

În urma cercetărilor, pe 14 septembrie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind cercetat sub măsura arestului preventiv.

Acum polițiștii au finalizat cercetările, iar dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Acesta este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violențe și tâlhărie.

sursă foto

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Razie de amploare în târg! Societăți amendate pentru că nu foloseau casele de marcat

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bradu | Pitești