Milioane de români primesc în octombrie bani pentru drepturile sociale aferente lunii septembrie. Primele plăți încep pe 8 octombrie, iar ultima tranșă este programată pentru 20 octombrie.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a stabilit calendarul plăților pentru luna octombrie 2026. Sunt vizate alocațiile pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, stimulentul de inserție, drepturile persoanelor cu dizabilități și beneficiile acordate prin Venitul Minim de Incluziune (VMI).
Primele plăți: 8 octombrie
Părinții sunt printre primii beneficiari care primesc banii. Pe 8 octombrie sunt programate viramentele în conturile bancare pentru alocația de stat, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.
Cei care primesc banii prin mandat poștal îi vor primi începând cu 10 octombrie.
Când primesc banii persoanele cu dizabilități
În cazul persoanelor cu dizabilități, plata în cont bancar este programată pentru 14 octombrie, în timp ce distribuirea prin Poșta Română începe din 18 octombrie, arată Capital.
Mai multe forme de sprijin social sunt programate pentru 20 octombrie. În această categorie intră alocația de plasament, alocația de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA, indemnizația de hrană pentru bolnavii de TBC, precum și ajutoarele acordate prin VMI.
Calendarul plăților din octombrie:
- Beneficiu În cont bancar Prin mandat poștal
- Alocația de stat pentru copii 8 octombrie din 10 octombrie
- Indemnizația pentru creșterea copilului 8 octombrie din 10 octombrie
- Stimulentul de inserție 8 octombrie din 10 octombrie
- Drepturile persoanelor cu dizabilități 14 octombrie din 18 octombrie
- Alocația de plasament 20 octombrie din 20 octombrie
- Alocația de hrană pentru HIV/SIDA 20 octombrie din 20 octombrie
- Indemnizația de hrană pentru TBC 20 octombrie din 20 octombrie
- Ajutorul pentru familia cu copii (VMI) 20 octombrie din 20 octombrie
- Ajutorul de incluziune (VMI) 20 octombrie din 20 octombrie
Potrivit ANPIS, la nivel național sunt plătite lunar beneficii de asistență socială pentru aproape 7 milioane de persoane, printre beneficiari aflându-se copii, familii, persoane vârstnice și persoane aflate în situații de vulnerabilitate. Plățile din octombrie reprezintă drepturile aferente lunii septembrie 2026.
Foto Pixabay Pexels

























