Violența împotriva cadrelor medicale – una dintre bolile cronice ale sistemului de sănătate din România
Un echipaj de ambulanță aflat în misiune în comuna Recea-Cristur din județul Cluj a fost recent atacat cu bâte, topoare și pietre, după ce, în mediul online s-a răspândit un zvon fals potrivit căruia o ambulanță neagră ar „fura copii”. Autosanitara care tocmai preluase un pacient și se îndrepta spre spital a fost blocată de mai multe mașini, iar atacatorii au vandalizat vehiculul. Șoferul a fost rănit la ochi de cioburile parbrizului spart și a fost operat.
Dincolo de violența în sine, cazul de la Cluj readuce în atenție o problemă gravă: cât de protejați sunt medicii și personalul medical atunci când merg în teren pentru a acorda primul ajutor sau când își desfășoară activitatea în spitale, unități de primiri urgențe sau ambulatorii.
O lege susținută de USR mărește pedepsele celor care îi agresează pe medici
Culmea ironiei, o lege propusă de USR care mărește pedepsele pentru agresarea personalului medical a intrat în vigoare exact în ziua incidentului de la Cluj. Pentru loviri sau alte violențe, pedeapsa era de 6 luni până la 3 ani, iar – după intrarea în vigoare a legii – este între 1 și 5 ani, minimul pedepsei fiind dublat. Dacă fapta este încadrată drept vătămare corporală, minimul pedepsei a crescut chiar de 4 ori, de la 6 luni la 2 ani. Noua lege prevede pedepse de 6 luni – 2 ani, 1-5 ani pentru loviri sau alte violențe, 2-7 ani pentru vătămare corporală, 5-15 ani pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și 15-25 ani pentru omor.
Despre agresiunile asupra personalului medical, riscurile din timpul intervențiilor și măsurile care i-ar putea proteja pe medici am discutat în următorul interviu cu președintele Colegiului Medicilor Argeș, medicul cardiolog Cătălin Ușurelu.
Credeți că legea propusă de USR care mărește pedepsele pentru agresarea personalului medical asigură o siguranță sporită sau este doar o formalitate?
Consider că orice inițiativă, indiferent din ce direcție politică vine aceasta, atâta vreme cât urmărește descurajarea agresiunilor asupra personalului medical, în orice formă, fizică sau verbală, este binevenită.
Orice atitudine jignitoare sau faptă violentă ar trebui să fie sancționată corespunzător, nefiind nicicum vorba de o formalitate, ci de asigurarea unui cadru de normalitate. Aș sublinia însă că – tocmai legat de normalitate – o educație sănătoasă ar trebui să ne îndepărteze de astfel de evenimente.
Aveți vreo statistică privind cazurile de violență asupra personalului medical în Argeș?
Nu avem în momentul de față o astfel statistică, informațiile legate de aceste cazuri provenind fie direct de la colegii care au trecut printr-o astfel de experiență, fie din cazurile mediatizate în presă. Rămân necunoscute destul de multe cazuri de agresiuni, în special de natură verbală. De cele mai multe ori, cei implicați nu agreează să discute acest subiect într-un cadru oficial.
Au existat situații în care echipajul de pe ambulanță a fost atacat chiar de cei care solicitaseră ajutor?
În ce zone din județ sunt întâlnite cel mai des aceste situații? Urban, rural?
Ambele medii sunt implicate, atât urban și rural, dar contextul și gravitatea evenimentelor diferă. Au existat situații în mediul rural, similare cu evenimentul mediatizat recent, în care medicul împreună cu echipajul de pe ambulanță au fost agresați chiar de către cei care solicitaseră asistența de urgență. Astfel de situații au fost însă rare, iar – atunci când au existat – au fost prezentate mai degrabă cu caracter anecdotic de către cei implicați. Cu totul altfel stau însă lucrurile atunci când ne gândim la Camerele de Urgență (UPU), unde deseori – din cauza timpilor lungi de așteptare sau a dificultăților de comunicare – se ajunge la situații conflictuale în care agresiunea este, cel mai frecvent, de natură verbală.
Ce tipologii de pacienți sau de aparținători generează aceste conflicte? Sunt recalcitranți, agresivi, se află sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor interzise, sunt oameni cu un anumit nivel de educație?
Cred că ați amintit deja în această enumerare principalele caracteristici ale celor implicați în astfel de conflicte cu personalul medical. Aș puncta aici în special nivelul de educație și prin aceasta nu fac referire la nivelul de studii al celor cu care interacționăm, ci la nevoia de înțelegere și de bun-simț sau – în termeni simpli – la „cei șapte ani de-acasă”. Aș spune că – de cele mai multe ori – nu pacientul este cel care se poartă inadecvat sau necuviincios, acesta fiind doar o persoană în suferință, care necesită îngrijiri. Din păcate, însoțitorii și/sau familia, aparent preocupați sau în încercarea de a urgenta anumite acțiuni medicale sau investigații, devin inițial revendicativi și, ulterior, ostili față de personalul medical.
Colegii care au primit amenințări ne-au cerut sprijinul
Unde sunt întâlnite cel mai des cazurile de agresiune asupra personalului medical? La UPU, pe teren în cazul personalului de pe ambulanță, în spital, în ambulatoriu?
Cele două situații pe care le-am menționat și anterior sunt legate, în primul caz, de echipajele de urgență care ajung la cazuri critice, în special în zonele defavorizate, acolo unde trebuie să înfrunte – pe lângă dificultățile impuse de situația medicală efectivă – și aparținătorii sau familia pacientului, care merg de la agresiune verbală până la cea fizică atunci când situația nu evoluează în bine, în ciuda tuturor demersurilor medicale. Există situații în care a fost necesară intervenția poliției sau a organelor de ordine.
Agresiunea apare frecvent ca fenomen și la nivel de UPU și, aici, o să fac direct referire la Spitalul Județean de Urgență Pitești, care este unitatea de primire urgențe cea mai solicitată de la nivelul județului nostru și, ca atare, are timpii de așteptare cei mai lungi. Cea mai frecventă situație vizează agresiunile verbale, dar aceste situații sunt gestionate, în general, adecvat și lucrurile nu escaladează.
Nu aș vrea să credeți că – prin cele de mai sus – exclud din discuție situații în care astfel de evenimente nu ar fi existat și în cadrul ambulatoriilor de specialitate sau în cabinetele medicilor de familie.
De asemenea, în trecut, atunci când accesul în spital era cu mult mai permisiv în ceea ce privește programul de vizită, astfel de situații erau întâlnite și la nivelul secțiilor sau în timpul gărzilor.
La nivelul Colegiului Medicilor Argeș, au existat câteva spețe în care ne-a fost solicitat sprijinul de către colegii noștri care au primit amenințări din partea unor pacienți problematici sau a unor aparținători nemulțumiți.
Am asistat la numeroase astfel de situații, de cele mai multe ori în UPU
Ca medic, v-ați confruntat cu situații de acest gen? De la ce au pornit? Cum le-ați gestionat?
Am asistat la numeroase astfel de situații, de cele mai multe ori în UPU.
Majoritatea au fost declanșate de timpul de așteptare pentru soluționarea cazurilor, în contextul în care numărul de pacienți a fost tot timpul în creștere în timp ce numărul de medici și personalul mediu se află în scădere. De fiecare dată când m-am izbit de astfel de situații am încercat să explic starea de fapt, cu calm, dorind ca oamenii să înțeleagă, iar noi să fim înțeleși, tocmai pentru a ne putea permite să îi ajutăm pe cei care au nevoie de noi. Pot să spun că până în prezent această abordare a avut o rată foarte bună de succes.
Se simte nevoia de sporire a pazei în spitale?
Nu cred că spitalele ar trebui să fie păzite într-un mod evident sau să fie împânzite de oameni care să ne asigure paza și ordinea. La urma urmei, nu discutăm despre instituții în care impunem ordinea cu forța. Cred însă că – atunci când situația o cere – o intervenție promptă și foarte serioasă a organelor de ordine se impune, alături de sancțiuni dure care să descurajeze în viitor orice fel de atitudini agresive care afectează funcționarea sistemului medical.
Ce măsuri concrete ar trebui luate în acest sens, pentru sporirea protecției în spitale?
Ultima măsură legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial chiar în urmă cu o săptămână, în data de 5 august 2026, anterior incidentului de la Cluj. Este vorba de Legea 166/2026, care aduce modificarea legislației anterioare și înăsprește sancțiunile împotriva celor care agresează fizic sau verbal și care se aplică întregului personal medical, auxiliar și nemedical din unitățile sanitare publice sau private. Faptele se sancționează cu închisoare majorată considerabil, în funcție de gravitatea leziunilor sau a acțiunii (până la 25 de ani în cazuri grave de omor).
Refuzul actului medical are consecințe directe pentru pacient
Cât de periculoase sunt îndemnurile din mediul online de a refuza actul medical?
În primul rând, refuzul actului medical are consecințe directe pentru pacient. Din păcate, modul în care ne informăm în mediul online atât asupra procedurilor de diagnostic, cât și asupra opțiunilor de tratament nu respectă nici cele mai bune și nici cele mai avizate sau de încredere opinii.
Drept consecință, de multe ori, pacienții ajung târziu la medic, atunci când suferința lor a atins o situație critică sau una de urgență ori – din păcate – chiar și atunci când este prea târziu. Cred că – în momentul în care există o problemă de sănătate – ar trebui ca pacienții să se adreseze în primul rând medicului de familie, persoana care este cea mai în măsură să-I direcționeze către un parcurs medical corect.
De asemenea, aș adăuga și faptul că trăim în 2026 și, ca atare, înainte de a ajunge să tratăm o problemă medicală, ar trebui să luăm în calcul cât mai mult să ne informăm asupra unui stil de viață sănătos și să încercăm să prevenim orice fel de evenimente nedorite.
