(VIDEO) Directoarea școlii din Bascov despre copilul agresor: „Crease panică”

de | 07.06.2022 09:21 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Importante, Județean

Informații noi

Panznicul școlii din Bascov, care l-a găsit pe băiatul înjughiat spune că și-a dat seama că ceva s-a întâmplat în momentul în care l-a văzut pe minorul de clasa a V-a alergând. Când și-a îndreptat privirea și către băiatul de 14 ani, gardianul a văzut că sângera.

Paznicul a acționat cu rapiditate și l-a imobilizat pe băiat.

De asemenea, directoarea școlii din Bascov, Valeria Ion, spune că minorul de 13 ani avea deseori un comportament agresiv, însă nu atât de periculos. Totodată, băiatul provine dintr-o familie dezorganizată și a fost dat la școală la vârsta de 8 ani și jumătate, fiind acum, la vârsta de 13 ani, în clasa a V-a.

Pentru a-și manifesta supremația, fiind de vârstă mai mare, avea un comportament din acesta adolescentin, printr-un limbaj de amenințare asupra copiilor. Crease un pic de panică. Din septembrie am tot luat măsuri cu acest copil, l-am consiliat și l-am integrat în activități educaționale”, a declarat directoarea școlii.

 

Elevul urma un program de consiliere! Nu era la prima abatere

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean precizează că polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost anunțați în legătură cu incidentul, luni, în jurul orei 18:00.

Minorul de 14 ani a fost găsit conștient, cu plagă la nivelul piciorului stâng, fiind ulterior preluat și transportat la spital.

Agresorul a fost condus la sediul Poliției, în prezența părinților, pentru audieri. Totodată, au fost sesizați și reprezentanții Direcției Asistență Socială și Protecția Copilului.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, în ziua de 06 iunie a.c., în jurul orei 17.30, în timp ce se aflau pe terenul de sport al unității de învățământ, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia minorul de 13 ani l-ar fi tăiat, pe minorul de 14 ani, cu un obiect tăietor-înțepător, la picior.
Ulterior, minorul de 13 ani a fost imobilizat, până la sosirea polițiștilor, de către agentul de pază al unității de învățământ”, transmite IPJ Argeș.

Mai mult, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș precizează că în cursul anului școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și Secției de Poliție Rurală Bascov au desfășurat mai multe activități informativ-preventive cu scopul prevenirii delicvenței juvenile, în școala din Bascov, inclusiv la clasa unde învață agresorul minor. Însă, se pare că pentru acesta nu a avut niciun efect activitatea polițiștilor.

Totodată, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară spun că minorul agresor a urmat un program de consiliere în cursul anului școlar 2021-2022, având și în trecut altercații cu alți copii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, au adăugat oamenii legii.

Știre inițială:

Caz șocant! Copil înjunghiat în curtea școlii din Bascov

Caz șocant în județul Argeș, după ce un copil de 14 ani a fost înjunghiat, luni, în curtea școlii din localitatea Bascov. Băiatul nu învață la unitatea de învățământ respectivă, însă, el se afla acolo cu mai mulți prieteni pentru a „rezolva” un conflict ca între adolescenți.

Cearta dintre cele două grupuri de băieți ar fi degenerat, iar la un moment dat, un elev de clasa a cincea, care se afla în gașca rivală, a scos un briceag și l-a înjunghiat pe băiatul de 14 ani.

injunghiat-scoala

Agresorul este elev la școala din Bascov și este cunoscut ca fiind un copil problemă, având deseori altercații cu alți băieți. Mai mult, se pare că elevul purta acel briceag la el, pe care îl avea prins într-un toc cu scai de pulpa piciorului.

Incidentul a fost descoperit de gardianul școlii, care a sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD și Poliția.

Victima a ajuns la spital, cu o plagă înjunghiată la picior.

De asemenea, agresorul a fost ridicat de oamenii legii și condus la audieri. Atât Poliția, cât și Inspectoratul Școlar Județean au deschis anchete în acest caz.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Șofer de 63 de ani – implicat în accident pe DN 73! A ajuns pe contrasens

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Inspectoratul de Poliție Județean Argeș | SMURD

Ultimele articole