Ce se va întâmpla cu subvenția la carburanți? Anunțul Ministrului Finanțelor

de | 11.12.2022 13:40 | După locație, După subiect, Economic, Național, Știri

Potrivit unui anunț făcut în cursul zilei de sâmbătă de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, după data de 20 decembrie se va decide dacă se va mai acorda subvenția la carbunați de la 1 ianuarie 2023.

Ministrul a specificat că în acest sens este făcută o analiză a prețurilor.

Această decizie probabil o să luăm după data de 20 decembrie. O să luăm astfel încât să putem să facem dacă este o prelungire sau nu. Am cerut date de analiză cu privire la anticipaţia de preţ pe piaţa combustibililor. De ce? Pentru că acum vedeţi că preţul este în scădere deşi a intervenit embargoul asupra petrolului rusesc. Vreau să văd cum se manifestă acest preţ din perspectiva tuturor pieţelor care au futures pe petrol, dar şi pe ceea ce înseamnă produsele finale: benzină şi motorină pentru a nu avea un efect toxic în piaţă. De ce zic efect toxic? Adică să nu crească costurile pentru companii. Dacă mie mi se menţine preţul aşa cum este, este o abordare. Dacă în schimb există semnale că undeva spre ianuarie, spre final, atunci vom avea în analiza asta, vom lua o decizie. Dar nu pot să vă spun în momentul ăsta pentru că e bine să avem toate datele pe masă”, a transmis ministrul Adrian Câciu, potrivit Hotnews.ro.

Amintim că ordonanța de urgență prevedea ca benzinăriile care oferă din 1 iulie 2022 o reducere de 0,5 lei/litru de carburant să beneficieze de o compensare de 0,25 de lei/litru de la bugetul de stat. Inițial, măsura a fost luată pentru 3 luni, iar în luna septembrie s-a decis prelungirea acesteia până la data de 31 decembrie.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sprijin de la stat: 1.400 lei pentru încălzire. Iată cine îl primește

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Câciu