Piteștiul se pregătește pentru o întâlnire aparte între folkul care a făcut istorie și muzica simfonică. Joi, 1 octombrie, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești găzduiește, în premieră, concertul „Cenaclul Flacăra Simfonic”.
Pe scenă vor urca Andrei Păunescu și invitații săi – Magda Pușkaș, Emerich Imre, Rareș Suciu, Vanghelie Gogu, Adriana Păunescu și Maria Măgirescu. Piesele cunoscute din repertoriul lor vor primi o nouă dimensiune alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Alexandru Ilie.
Este, până la urmă, o întâlnire între două lumi care nu par atât de diferite pe cât ar putea crede unii: chitara, vocea și poezia folkului, completate de amploarea și culoarea unei orchestre simfonice.
Andrei Păunescu, muzician, scriitor și jurnalist, este fiul poeților Adrian Păunescu și Constanța Buzea. A crescut în lumea Cenaclului Flacăra și a continuat proiectul după moartea tatălui său, ducând spectacolele în numeroase orașe din țară și din străinătate.
La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul Alexandru Ilie, muzician cu numeroase colaborări cu orchestre și filarmonici din România și din Republica Moldova.
Pentru cei care vor să retrăiască atmosfera cântecelor care au trecut generații sau pur și simplu să descopere Cenaclul Flacăra într-o formă nouă, se anunță o seară cu parfum de nostalgie, dar cu un sunet complet diferit.
Biletele costă 50 sau 40 de lei, în funcție de categoria locului, și pot fi cumpărate de la casa de bilete a Filarmonicii Pitești sau online, pe bilete.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.
colaj Ancheta/ Foto Filarmonica Pitești

























