Evenimente noi la Pitești!
Reprezentanții Centrului Cultural Pitești organizează, în perioada 23 – 29 octombrie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală.
Dezbaterea cu tema „Despre adolescență, pur și simplu”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Adolescență, entuziasm, libertate, înțelepciune”, coordonat de poetul George Badea, profesor de filosofie, având-o invitată pe scriitoarea Adriana Zapa Strit, luni, 23 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Prelegerea cu tema „Anul cultural Cantemir: <Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor>”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va avea loc online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 23 octombrie, de la ora 20.00.
MARȚI, 24 octombrie
„Portret de autor”, în cadrul Clubului literar-artistic „Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu, avându-l invitat pe sinologul Constantin Lupeanu, eveniment care va avea loc marți, 24 octombrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Dezbaterea cu tema „Stres și disperare”, în cadrul proiectului sub genericul „Cultura violenței și violența culturii”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-l invitat pe preotul Adrian Singurov, dublu licențiat în teologie ortodoxă și psihologie criminalistică, eveniment care se va desfășura marți, 24 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
MIERCURI, 25 octombrie
Prelegerea cu tema “Nicolae Crevedia: Cu Tudor Arghezi la <Bilete de papagal>”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul și profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 25 octombrie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Prelegerea cu tema „Remediile spațiilor de lucru și determinarea punctului central al spațiului”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul „Călătorie în Științe Neconvenționale – Feng Shui”, susținut de Sorin Dinu, specialist în Feng Shui, miercuri, 25 octombrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărți
Conferința cu tema „Despre succes și merit”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură „Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe academicianul Mircea Flonta, eveniment care se va desfășura miercuri, 25 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
JOI, 26 octombrie
Foto: Facebook Centrul Cultural Pitesti