De la 1 ianuarie 2007, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat. Însă, în caz de război sau asediu, autoritățile pot cere mobilizare parțială sau totală pentru sprijinul armatei. Primii chemați sunt militarii rezerviști voluntari, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, care se află în contract cu MApN și sunt plătiți cu minimum 540 lei în cazul unui soldat, adică 30% din valoarea soldei.
De asemenea, sunt mobilizați și rezerviștii care au efectuat stagiul militar obligatoriu înainte de suspendarea lui, care sunt mult mai mulți decât cei voluntari. Doar cei care au până în 55 de ani au obligația de a se prezenta, în 48 ore, la unitatea militară specificată în livret. Cei care se încadrează în limita de vârstă și nu o fac riscă închisoarea de la 2 la 7 ani.
Pe durata stării de război, de mobilizare sau asediu, conform legii 395/2005, executarea serviciului militar devine obligatorie. Sunt încorporabili bărbații cu vârste între 20 și 35 de ani, iar la cerere se pot primi și cei care au minimum 18 ani.
Sunt exceptați de la încorporare: bărbații clasați ca fiind inapţi pentru serviciul militar, pe probleme medicale, preoții, dar şi călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin doi ani. Părinții singuri, care sunt unici întreținători ai familiei, bărbații care au copii, soții sau părinți bolnavi ori încadrați în grade de invaliditate sunt, de asemenea, exceptați.