Cod portocaliu și galben de ploi torențiale! Ce zone sunt vizate

de | 28.04.2022 13:30 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Administrația Națională Meteorologie (ANM) a emis două avertizări meteo Cod portocaliu și galben de ploi torențiale valabile în aproape toată țara.

Potrivit ANM, codul portocaliu a intrat în vigoare începând de astăzi, 28 aprilie, ora 12:00, până vineri, 29 aprilie, ora 06:00.

Vor fi afectate județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Bacău, acolo unde vor fi ploi abundente și se vor acumula cantități de apă de 40-70 l/mp.

În ceea ce privește avertizarea cod galben, aceasta este valabilă în intervalul 28 aprilie, ora 10:00- 29 aprilie, ora 06:00.

HARTA-ANM

Meteorologii spun că în această perioadă, în Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia, ne vom confrunta cu averse cu caracter torențial, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

De asemenea, în noaptea de joi spre vineri, ploile se vor restrânge spre nord-estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp”, transmite ANM.

Armata Română face angajări! Peste 1.000 de posturi disponibile

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole