Compania Comesad – exclusă pe bandă rulantă din licitațiile mari ale Piteștiului

de | 28.02.2022 12:34 | Administrație, Economic

  • Firma de construcții plătește „prețul” războiului din dosarul Consiliului Concurenței
  • Pe piața municipiului reședință de județ apare în joc un alt colos: General Trust a lui Cătălin Spătaru
În vreme ce alți constructori au plătit (cu noduri), fizic și în sumă fixă, prețul dosarului făcut de Consiliul Concurenței pe tema cartelizării pentru efectuarea unor lucrări de asfaltare în Pitești, Comesad Drumuri – unul dintre cei mai mari constructori din județ – plătește, în această perioadă, un altfel de preț, mult mai mare, pentru aceeași speță. Compania este practic exclusă pe bandă rulantă din proceduri, fiind invocată legea care sancționează „abaterile profesionale grave”, de natură să afecteze reputația operatorului economic.

 

Situația survine, deoarece Comesad Drumuri este una dintre cele două companii (din totalul de 5 acuzate) care nu și-au asumat faptele imputate în așa-numitul dosar al cartelizării. Ceilalți operatori au mers pe eficiență, au plătit amenzile, au recunoscut ceea ce reclama Consiliul Concurenței și astăzi sunt liberi să opereze pe piață. Decizia conducerii Comesad de a se lupta în instanță se întoarce însă ca un bumerang. Societatea este acum exclusă din licitațiile publice de amploare din municipiul reședință de județ.

SITUAȚIE DE FAPT. Una dintre cele mai mari firme din zona construcțiilor edilitare, cu tradiție în Argeș, a primit două lovituri grele, în ultimele trei luni fiind exclusă – în baza contestațiilor depuse la CNSC – din două licitații mari ale Piteștiului. Motivul invocat la și de către CNCS: societatea s-ar încadra în prevederile articolelor 167 și 171 din Legea 98/2016, conform cărora orice companie care a comis o abatere profesională gravă (printre care și cartelizarea) trebuie eliminată /descalificată  din procedurile publice de atribuire.

Societatea Comesad Drumuri a ajuns în această situație după așa-numitul dosar al cartelizării. Ce s-a întâmplat mai exact? Acum 4 ani, cinci societăți de construcții din Argeș s-au înscris la o licitație organizată de Administrația Domeniului Public (ADP Pitești), o licitație împărțită pe cinci loturi, care avea ca obiect asfaltarea a 13 străzi, valoarea estimată fiind de 5,6 milioane lei. La acel moment, în 2018, autoritatea contractantă a sesizat Consiliul Concurenței cu suspiciunea că cele cinci firme s-ar fi înțeles asupra prețurilor ofertate și nu numai. Ancheta Consiliului a concluzionat că ar fi existat, într-adevăr, conform dubiilor autorității, o înțelegere anticoncurențială, după cum se arăta în comunicatul prezentat după verificări: „Cele cinci companii s-au asociat pentru a participa cu o ofertă comună la procedura de achiziţie publică, împărțită în cinci loturi, pentru reabilitarea străzilor din Pitești. Aceasta a fost singura ofertă depusă în cadrul licitației. În cadrul investigației, autoritatea de concurență a constatat faptul că, sub aparența de legalitate a constituirii asocierii, cele cinci firme s-au înțeles să nu se concureze între ele și să împartă contractele aferente celor cinci loturi ale procedurii. Investigația a fost declanșată în anul 2018, în urma sesizării Administraţiei Domeniului Public Piteşti, în calitate de autoritate contractantă, care a anulat ulterior licitația”.

Comesad a rămas cu cea mai mare amendă pentru că nu a acceptat „învoiala” cu Consiliul Concurenței

Ca urmare a acestui raport, cele cinci firme au fost sancționate cu câteva procente din cifra de afaceri aferentă anului 2019, suma totală a amenzilor ridicându-se la aproape 3 milioane lei. În primă fază, toți constructorii au respins acuzațiile, dar, ulterior, analizând situația și evoluția dosarului și mizând pe eficiență, trei din cinci au ales să accepte acuzațiile și să plătească circa 60% din sancțiune, ca să își păstreze dreptul de a juca pe piața licitațiilor. Doar Comesad Drumuri și Construct Steel Market au hotărât să meargă mai departe, în instanță, iar cea mai mare amendă, de circa 866.000 lei, a rămas în dreptul Comesad Drumuri. Prin vocea managerului Daniel Grigorescu, acum un an, societatea arăta că – dacă nu ar ataca în contencios administrativ raportul Consiliului Concurenței și s-ar mulțumi cu reducerea amenzii – ar însemna o recunoaștere  a vinovăției privind cartelizarea, ceea ce compania neagă cu vehemență. „Nu pot să recunosc ceva ce n-am făcut! Asta e, suport consecinţele, dar nu fac ce zic ei. Ce au recunoscut ceilalţi? Au recunoscut ce au vrut cei de la Consiliul Concurenţei?! Nu există lege care să îmi interzică să mă asociez ca să merg la o licitaţie. Au scos licitaţia iniţial la 56 de miliarde şi apoi au făcut lucrările cu 83 de miliarde. Cu ce am greşit eu când m-am dus cu 96% din preţul estimat? Păi m-am dus cu 96% din 56 de miliarde şi, ulterior, au făcut-o cu peste 80 de miliarde. Lucrarea a fost prost evaluată de la început! Noi am primit sancţiune de 2,2% din cifra de afaceri, din ce ştiu. Decizia asta ne afectează, evident, atât sufleteşte, pentru că ştim că nu am greşit cu nimic, cât şi financiar, dar şi prin prisma participării la viitoarele licitaţii.”, declara Daniel Grigorescu la momentul respectiv. Acum a și sosit vremea decontului.

Momentul decontului: câștigătorul, eliminat al ultimelor mari lucrări

Într-un context în care piața construcțiilor și așa suferă din cauza lipsei lucrărilor, a majorării prețurilor la materiale și a estimărilor subevaluate, la ultimele două mari licitații scoase de Primăria Pitești (una având ca obiect realizarea parcării pentru Sala Polivalentă, pe str. Basarabiei și cea de-a doua lărgirea Căii Craiovei) Comesad Drumuri – deși s-a situat pe locuri fruntașe – a fost eliminat ca urmare a contestațiilor prin care atrăgea atenția autorității contractante și Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor că societatea, pe fondul dosarului de la Consiliul Concurenței, nu respectă principiile art. 167 și art. 171 din Legea 98/2016 a achizițiilor publice, respectiv următoarele texte de lege:

„Art. 167. – (1) c) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care a comis o abatere profesională gravă care îi pune în discuţie integritatea, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat, cum ar fi o decizie a unei instanţe judecătoreşti sau a unei autorităţi administrative.

Prin abatere profesională gravă se înţelege orice abatere comisă de operatorul economic care afectează reputaţia profesională a acestuia, cum ar fi încălcări ale regulilor de concurenţă de tip cartel care vizează trucarea licitaţiilor sau încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală, săvârşită cu intenţie sau din culpă gravă. (art. 167 (3) )

Art. 171. – (1) Orice operator economic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 164 şi 167 care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-şi demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere.

Consecința pentru neprezentarea dovezilor prevăzute la art. 171 alin (3) din Lege este excluderea din procedură.”

Cele două spețe de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor au în centru două investiții ale municipalității piteștene. Prima dintre acestea vizează amenajarea a 91 de locuri de parcare pe str. Basarabiei și sistematizare, obiectiv care trebuie să deservească Sala Polivalentă, investiție estimată la peste 989.000 lei. Procedura de licitație a fost inițiată de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, pe SICAP, în octombrie 2021.

Pe data de 22 decembrie 2021, s-a anunțat rezultatul procedurii, care arăta că pe primul loc s-a clasat societatea Selca, iar pe locul II, Comesad Drumuri. Procedura a fost contestată de compania General Trust, care a invocat articolele menționate din legea licitațiilor. CNSC a admis în parte solicitarea General Trust și a obligat autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertelor depuse de SELCA SA și COMESAD DRUMURI SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Procedura de licitație pentru a desemna firma care va executa parcarea de pe str. Basarabiei este încă în desfășurare, termenul de reevaluare a ofertelor s-a prelungit până pe data de 3 martie.

La cea de-a doua licitație, inițial, a fost desemnat drept câștigător Comesad Drumuri. Acesta a participat și a venit cu cea mai bună ofertă pentru executarea lucrării ce are ca obiectiv lărgirea Căii Craiovei, în zona Târgului Săptămânal. Suma estimată pentru investiție era de circa 2.265.000 lei. Acesta a avut drept contracandidat în licitație firma General Trust, un alt colos din domeniu, care și de această dată a contestat licitația, iar CNSC i-a dat câștig de cauză și a dispus reluarea procedurii. În urma acestei reluări, General Trust a câștigat lucrarea. Săptămâna trecută, a venit însă rândul Comesad că conteste și, ca atare, deznodământul este tot în aer.

General Trust, condusă de omul de afaceri Cătălin Spătaru este, de asemenea, o companie de calibru mare, un jucător puternic care – până acum – nu părea interesat de piața construcțiilor urbane din Pitești, alegând proiecte în alte zone și proiecte naționale. Ultimele două proceduri indică faptul că interesul General Trust pentru procedurile cu miză din Pitești a crescut semnificativ.

POZIȚIA COMESAD DRUMURI:

„Aceasta este situația. Ce aș putea spune mai mult? Momentan, nu înțeleg de ce se leagă toți de chestia respectivă, deoarece ne judecăm încă cu Consiliul Concurenței și nu avem o sentință definitivă. Da, mi-a respins acum instanța solicitarea, dar eu am dreptul de contestație. Nu mă pot numi pe mine vinovat în lipsa unei sentințe definitive. Dacă o luăm pe cealaltă parte, vinovați de înțelegeri anticoncurențiale sunt ei că au recunoscut. Eu mai am o cale de atac la acest moment! Nu mi-am recunoscut vina, mă judec în continuare și am plătit aproape toată amenda întreagă, de 8 miliarde lei vechi. Cum îmi pot spune mie că sunt vinovat?  Eu de atunci am zis că nu am cum să recunosc ceea ce îmi cerea Consiliul Concurenței, din moment ce nu am făcut așa ceva. Mă puneau să recunosc ceva ireal, ca să iau 4 miliarde amendă în loc de 8 și rămâneam cu această faptă, pe care nu am comis-o”, ne-a declarat managerul Daniel Grigorescu, pus în fața unei situații extrem de dificile și fără precedent în istoria lungă a Comesad Drumuri pe piața achizițiilor publice din județ și din regiune.”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: