Computerul tomograf a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Curtea de Argeș

de | 12.07.2023 17:30 | Știri, Administrație, Curtea de Argeș, Din ediția tipărită

Noi dotări cu aparatură de ultimă generație au fost achiziționate pentru unitatea spitalicească din oraşul Basarabilor în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dotarea și echiparea Ambulatoriului Curtea de Argeș” derulat de Primăria Municipiului Curtea de Argeș. La începutul săptămânii trecute, a fost realizată prima investigaţie a unui pacient internat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş cu noul computer tomograf

CT-ul l-am primit în luna decembrie, după care a fost nevoie de autorizaţiile de funcţionare, pe care le-am primit până în luna mai, în iunie, s-a alăturat echipei Spitalului Municipal domnul doctor Victor Pănuş, iar de la 1 iulie suntem în contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru aceste servicii, astfel încât pacienţii noştri să poată beneficia de această investigaţie la spital”, a declarat Andreea Ghiordunescu, managerul unităţii medicale.

CT-Spital-Curtea-de-Arges

Dr. Victor Pănuş efectuează investigaţiile cu noul computer tomograf

La rândul său, dr. Victor Pănuş, medic specialist radiologie-imagistică medicală, cu competență în radiologie intervențională și computer tomografie, a precizat:

Este un sistem de ultimă generaţie, un aparat extrem de performant, vom putea face cu ajutorul său toate tipurile de investigaţii pe toate segmentele corpului. Am început în prima săptămână doar examinări native, urmând să se facă nişte sincronizări între echipamentul de injectare a substanţei de contrast şi aparat, iar de săptămâna viitoare (n.red. – săptămâna aceasta) să se poată face şi examinări cu substanţă de contrast.

În plus, pe lângă aceste examinări curente la nivel de computer tomografie, nădejduiesc că în curând vom avea şi radiologie intervenţională nonvasculară, mai precis radiologie intervenţională a coloanei, dar şi alte proceduri care sunt mai greu accesibile chiar şi în centrele universitare mari.”.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Peste 60 de milioane de euro din fonduri europene pentru infrastructura oraşului CURTEA DE ARGEȘ

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primaria Curtea de Arges | Spitalul Municipal Curtea de Argeş

Ultimele articole