Joi, 7 martie Filarmonica Pitești organizează concertul pop simfonic Marea albastră.
Acesta se va ține de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional.
Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea va participa, ca solist, Ionuț Radu.
Programul va cuprinde următoarele : Marius Țeicu – Oameni, Vasile Veselovski – Și dacă, Temistocle Popa – La cârciuma din cartier, Florin Bogardo – Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii, Jolt Kerestely – Copacul, Cristian Vasile – Zaraza, Dumitru Lupu – Mare albastră, Dan Iagnov – Nu știam că te iubesc atât de mult, Seno Ionescu – Să-mi cânți cobzar bătrân, Dan Dimitriu – Nu m-am gândit la despărțire, Ionel Fernic – Minciuna și Ion Vasilescu – Glasul roților de tren, Fetițe dulci ca-n București și Inima-i un telefon. Orchestratori, Zeno Apostolache și Ioan Dobrinescu.
Tiberiu Dragoș Oprea s-a născut într-o familie de muzicieni și este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Timp de nouă ani a fost colaborator al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian București, unde a susținut premiere, spectacole și concerte de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Botoșani, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.
Ionuț Radu este absolvent al Liceului de Arte „Victor Giuleanu” (secția violoncel) din Râmnicu Vâlcea și al Universității Pitești (Facultatea de Muzică, secția Pedagogie muzicală). Acesta a activat, ca violoncelist, în orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. Tot la filarmonica vâlceană a concertat, ca solist vocal. În prezent este solistul bandului „DeLaFun”, alături de care cântat în concerte, festivaluri și la posturi de televiziune.
Cei interesați pot achiziționa bilete de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului.
De precizat că elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.
Foto: Filarmonica Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(Video) 47 de ani de la cutremurul din 1977. Peste 1500 de oameni și-au pierdut viața