Preşedintele lituanian, Gitanas Nauseda, gazda summitului NATO de la Vilnius, a declarat că liderii aliaţi au oferit Ucrainei maximul posibil în circumstanţele actuale în care ţara rămâne în război cu Rusia, întrucât ”nimeni nu poate lua în considerare aderarea în acest moment”, relatează EFE, potrivit Agerpres. Totodată, în cadrul declarației de la summit, aprobată de liderii aliați, se recunoaște că Ucraina va adera la Alianţă, dar numai atunci când va îndeplini ”condiţiile” de aderare.
Liderii NATO s-au reunit marţi, în prima zi la summitul cu mize importante, la Vilnius, în Lituania. Pe lista subiectelor abordate a fost și aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. În comunicatul emis marţi, în urma reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de la Vilnius, deşi nu se oferă un calendar concret pentru aderarea Ucrainei, se confirmă că nu mai este necesar un plan de acţiune pentru aderare. De cealaltă parte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat drept ”absurdă” lipsa unui calendar clar pentru aderare. Totodată, potrivit sursei citate, în urma discuțiilor purtate s-a decis crearea ”Consiliului NATO-Ucraina, în cadrul căruia aliaţii şi Ucraina se află pe picior de egalitate pentru a avansa dialogul politic, interacţiunea şi cooperarea lor şi pentru a permite Ucrainei să progreseze în direcţia aspiraţiilor sale euro-atlantice de aderare la NATO”. Referitor la Georgia, planul de acţiune pentru aderare este ”parte integrantă’” a procesului. În ceea ce privește Republica Moldova, potrivit celor de la digi 24.ro, aliaţii îşi ”reafirmă angajamentul faţă de integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional şi solicită Rusiei să retragă toate forţele pe care le-a staţionat în Transnistria fără acordul Republicii Moldova”.
Foto descriptiv. Sursă foto: Digi24.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: