Noi tichete de la stat! Miercuri, 26 octombrie, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pentru completarea Legii Educației fizice și sportului nr.69/2000, care prevede ca elevii cluburilor sportive să primească „tichete de sportiv”. Acestea vor ajuta la acoperirea cheltuielilor copiilor.
Pentru a primi banii, minorii trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Astfel, copiii care participă la competiții sportive ar putea beneficia de acest tip de bonuri, numite „tichetele de sportiv”, în valoare de 150 de lei.
Voucherele vor putea fi utilizate în fiecare lună, iar în categoria celor care le vor primi intră juniorii legitimați la cluburile sportive.
Micuții pot folosi banii pentru a-și achiziționa echipamente sportive, pentru transport ori pentru recuperare sau suplimente nutritive.
Copiii şi juniorii legitimaţi la cluburile sportive înfiinţate conform prezentei legi, care participă la competiţii sportive oficiale naţionale şi internaţionale beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma unor bonuri de valoare, denumite tichete de sportiv”, se arată în proiectul de lege.
Proiectul ar urma să intre în vigoare în luna ianuarie a anului 2023, iar voucherele vor avea valabilitate un an de la data emiterii.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz, urmând ca proiectul să meargă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Foto descriptiv Digi 24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Voucherele sociale alimentate cu a treia tranșă. Când vor intra pe card cei 250 lei