Un băiat în vârstă de 13 ani a fost dat de tatăl său la o fermă de animale din judeţul Covasna, în schimbul unei sume de bani.
Aici el era pus să efectueze munci grele și locuia în condiții insalubre.
Atât tatăl minorului, cât și cel care l-a exploatat, au ajuns în atenția procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Iar cei doi bărbaţi au fost reținuți pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi relele tratamente aplicate minorului, potrivit unui comunicat emis miercuri de DIICOT
În cauză s-a reținut că, în octombrie 2022, în urma unei înțelegeri prealabile, unul dintre inculpați a transportat persoana vatămată minoră, în vârstă de 13 ani, fiul său, la o fermă de animale situată pe raza județului Covasna, unde în schimbul unei sume de bani a predat-o către cel de al doilea inculpat, în scopul obținerii de beneficii materiale periodice ca urmare a muncii prestate de către minor.
Persoana vătămată minoră a fost exploatată prin obligarea la executarea unor munci grele, cazată în condiții insalubre lipsită de orice activități adecvate vârstei.”, transmit reprezentanții DIICOT
Din cauza lipsei de îngrijire și educație elementară, copilul nu știe să scrie sau să citească.
Potrivit sursei citate, băiatul a fost dus într-un centru de minori prin plasament, în regim de urgență, pentru a primi îngrijirile necesare, iar cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv
La data de 02.07.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Covasna a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a unui inculpat și măsura controlului judiciar față de cel de al doilea.
Curtea de Apel Brașov a admis contestația formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna și a dispus arestarea preventivă a inculpatului.”, adaugă reprezentanții DIICOT
foto descriptiv Pixabay
Citiți, de asemenea, pe anchetaonlione.ro