Ștefania-Florina Popa este un exemplu de perseverență și succes pentru tinerii care cresc în sistemul de protecție specială al DGASPC Argeș. De la vârsta de 4 ani, a beneficiat de sprijinul specialiștilor Complexului de Servicii Sociale Câmpulung, care i-au fost alături pe parcursul formării sale.

Cu rezultate foarte bune la învățătură, Ștefania s-a remarcat încă din gimnaziu prin pasiunea pentru limba română și limba engleză, participând la concursuri și olimpiade. Ștefania a urmat cursurile Școlii Gimnaziale „Sfântul Iacob” din municipiul Câmpulung. În anul 2018, la etapa județeană a Olimpiadei de limba și literatura română, Ștefania a obținut nota 9,40. În anul 2021, a fost admisă la Liceul Teoretic „Dan Barbilian” din Câmpulung Muscel, cu media 8,95, iar la finalul clasei a XI-a, în anul școlar 2023–2024, a obținut media generală 9,74, iar în 2025 a fost admisă la Facultatea de Psihologie din Brașov.
Pe lângă performanțele academice, tânăra este pasionată de muzică și teatru, participând inclusiv la Festivalul „D-ale lui Caragiale” de la Ploiești. Ștefania își dorește să urmeze o carieră în psihologie și să continue studiile printr-un program de master în Psihologie Judiciară.
DGASPC Argeș o felicită și o oferă drept model de curaj și reușită.
Sursă foto: FB DGASPC Argeș.



























