La Corbeni se cumpără ACUM măşti şi dezinfectanţi de peste 1 milion de lei!

de | 02.12.2022 21:30 | Administrație, După subiect, Importante, Rural, Știri

În ultimele luni, oficiali din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au tot făcut declaraţii care anunţau sfârşitul pandemiei. Însă, în vreme ce întreaga omenire se pregăteşte să spună adio erei COVID-19, la Corbeni, în Argeş, autorităţile se pregătesc de zor să combată pandemia. Şi nu gratis, ci pe bani grei.

Obţinerea avizelor şi a aprobărilor a durat doi ani

Nu mai puţin de 1,16 milioane lei (fără TVA) este suma pusă la bătaie de către Primăria Corbeni, pentru achiziţionarea de măşti, dezinfectanţi, dispensere şi aparate de nebulizare pentru şcolile din localitate. Banii vin de la Uniunea Europeană, prin POIM, care a lansat spre finalul lui 2020, primul an de pandemie, programul prin care finanţează dotarea unităţilor de învăţământ cu dispozitive şi echipamente de protecţie necesare prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2. Ce n-a înţeles UE – nici după 15 ani de când îşi bate capul cu funcţionarii noştri de prin ministere – este că trăim în România, unde în procedurile de contractare și în licitaţiile publice cuvântul de ordine este birocraţie şi, până se realizează fizic un proiect, te mănâncă toţi sfinţii.

Aşa se face că, deşi Primăria Corbeni a depus proiectul în decembrie 2020, când coronavirusul făcea ravagii, contractul de finanţare a fost semnat abia în martie anul acesta. După alte opt luni de aşteptare, licitaţia pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi a fost lansată pe SICAP abia la începutul lunii noiembrie, adică la aproape doi ani de la depunerea proiectului, când pandemia e deja o amintire, cu atât mai mult, cu cât, cel puţin în România, restricţiile s-au ridicat în totalitate la începutul lunii martie 2022. Colac peste pupăză, licitaţia a fost blocată momentan de o firmă care a contestat caietul de sarcini.

Proiectul este pentru şcoli şi grădiniţe, dar se cumpără 162.500 de măşti pentru adulţi

Conform anunţului publicat pe site-ul licitaţiilor publice, Primăria Corbeni are o listă destul de consistentă de cumpărături. Pentru că produsele sunt din categorii diverse, autoritatea contractantă a împărţit licitaţia în trei loturi, astfel:

» Lotul 1, în valoare de 585.412 lei (fără TVA), vizează achiziţia a 8 aparate de nebulizare şi… 113 dispensere pentru dezinfectanţi.

» Lotul 2 are o valoare de 324.600 lei (fără TVA) şi are ca obiect achiziţionarea a 162.300 de măşti, adică 3246 de cutii cu măşti. Culmea este însă că, deşi licitaţia vizează dotarea unităţilor de învăţământ cu echipamente sanitare, măştile nu prea sunt pentru copii, din moment ce în caietul de sarcini se specifică în mod expres ca acestea să fie pentru adulţi!

» Lotul 3 este destinat achiziţiei de dezinfectanţi: pe de o parte, 80 litri de spun lichid antibacterian, 1350 litri de dezinfectanţi pentru suprafeţe, 63 de bidoane de dezinfectant special pentru nebulizatoare şi 405 recipiente cu dezinfectant de mâini compatibile cu dozatoarele de la lotul 1!

Primar Dinica Scoala Corbeni copii masti

Primarul Nicolae Dinică în mijlocul copiilor în perioada pandemiei, când era mare nevoie de măşti

Primarul Dinică speră să poată dona măştile unui spital!

Ce va face Primăria Corbeni cu cele peste 160.000 de măşti? Nici primarul Nicolae Dinică nu prea ştie exact ce poate să facă cu ele:

Într-adevăr, această achiziţie vine foarte târziu, deşi noi am depus proiectul la timp, atunci când era mare nevoie de aceste materiale. Ce ne bucură este doar faptul că vom rămâne cu acele nebulizatoare, care vor rămâne permanent în şcoli şi cu care se va putea face dezinfecţia claselor.

Cât priveşte măştile, probabil că nu o să mai avem nevoie de ele, chiar sperăm să nu mai avem nevoie de ele. Sincer, eu chiar mi-aş dori să renunţăm la măşti, adică să nu le achiziţionăm, dar nu ştiu dacă este posibil. Sper să pot, mai ales că sunt foarte multe, pentru circa 600 de copii. Chiar nu îmi doresc să cheltuim banii fără rost, cu atât mai mult cu cât avem alte necesităţi. De exemplu, la vremea respectivă am depus şi un proiect pentru achiziţionarea de tablete pentru elevi şi echipamente IT pentru şcoli, însă despre acea cerere nici măcar nu s-a discutat”, a precizat primarul comunei Corbeni.

În ceea ce priveşte faptul că în caietul de sarcini se cere ca măştile să fie pentru adulţi, edilul spune că ar fi vorba despre o eroare comisă de firma de consultanţă contractată să se ocupe de documentaţie, în mod clar aceste produse având ca destinaţie de fapt copiii din şcolile şi grădiniţele din Corbeni. În cazul în care totuşi măştile vor fi cumpărate, primarul Nicolae Dinică speră să le poată dona unui spital, deşi acest lucru este puţin probabil având în vedere că achiziţia este din fonduri europene.

Ce primării au mai cumpărat echipamente şi materiale sanitare anul acesta

Între timp, aflăm că în aceeaşi situaţie s-au trezit şi alte administraţii locale şi judeţene. Bunăoară, Consiliul Judeţean Prahova cumpără echipamente pentru combaterea pandemiei de 2 milioane de euro!

În Argeş, luna trecută, Primăria Câmpulung a cumpărat şi ea cu bani europeni, pentru şcolile şi grădiniţele din municipiu, peste 700.000 de măşti (la un preţ de 7 ori mai mic decât valoarea estimată) şi peste 20.000 de litri de dezinfectanţi, pentru care s-a plătit în total 219.000 lei (fără TVA). Au mai cumpărat în vara acestui an, prin acelaşi program, echipamente şi materiale sanitare pentru unităţile de învăţământ primăriile Bălileşti (42.721 lei fără TVA) şi Bughea de Sus (34.784 lei fără TVA).

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dosarul DNA de la Corbi a plecat de la sesizarea primăriței! Anca Baciu a găsit nereguli în contabilitate!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole