Criminalul de la Bran a fost găsit de o cățelușă polițistă! Ce l-a dat de gol pe bărbat
Criminalul de la Bran a fost găsit de o cățelușă polițistă! Bata este cea care le-a indicat polițiștilor unde se află bărbatul.
Cățelușa, în vârsta de 4 ani și 11 luni, este pregătită pentru depistarea urmelor și mirosului, și i-a ajutat pe anchetatori în prinderea individului.
Criminaliștii bănuiau că bărbatul, văr cu una dintre victimele crimei duble, ar fi fugit în pădurea din zonă, fiind pregătiți să pornească în căutare. Însă, Bata a fost cea care i-a „atenționat” pe oamenii legii că suspectul se află mai aproape decât cred ei.
Cățelușa antrenată în cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Brașov pentru depistare de urmă și miros, s-a oprit în dreptul gardului locuinței vărului lui Nicu Pepene, care despărțea casa victimei de cea a criminalului. Ulterior, Bata a găsit armele pe care individul le-a folosit când i-a omorât pe cei doi soți, Nicu și Alexandra. Toporul și ciocanul au fost descoperite în curte, având urme de ”substanță de culoare brun roșcat”.
Cu ajutorul cățelușei, polițiștii l-au găsit pe ucigaș baricadat în podul casei, cu un cuțit asupra sa. Se pare că în toată această perioadă, individul a fost ascuns de tatăl său, care le-a spus anchetatorilor că nu se află în casă, ci că ar fi la serviciu.
Amintim faptul că dubla crimă a avut loc duminică noaptea, atunci când atacatorul l-a ucis pe vărul său, dar și pe soția lui. Acesta a a spart geamul uneia dintre ușile de acces și a urcat la etaj, în camera în care se aflau tinerii, Nicu și Alexandra Pepene.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat penal pentru infracțiunile de violare de domiciliu și omor calificat.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
El este criminalul de la Bran! Cum au fost uciși tinerii de propria rudă