Cristina Stocheci despre ajutorul financiar dat românilor: Nimeni nu pierde banii, iar întârzierile nu se vor repeta

de | 23.06.2022 10:08 | Știri, După locație, După subiect, Economic, Național, Politic

Cristina Stocheci, senator PSD de Argeș, a vorbit despre măsurile impuse și propuse pe PSD în pachetul „,Sprijin pentru România”. Acestea au rolul de a ajuta persoanele vulnerabile în perioada crizei cu care ne confruntăm.

Senatorul PSD de Argeș a amintim că primii beneficiari și-au primit banii, urmând ca până la sfârșitul lunii iulie să fie încărcate toate cardurile cu sumele cuvenite.

cristina stocheci - Cristina Stocheci despre ajutorul financiar dat românilor: Nimeni nu pierde banii, iar întârzierile nu se vor repeta

Foto Facebook

Peste 2,5 milioane de români vor încasa acest tip de ajutor financiar și îi asigurăm pe toți, că banii vor ajunge la beneficiari chiar dacă vor exista mici întârzieri în această primă fază de distribuire a cardurilor.

Nimeni nu pierde banii, iar întârzierile nu se vor repeta”, a transmis Cristina Stocheci, senator PSD.

Aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, până la finalul săptămânii, care se vor încărca pe măsură ce sunt distribuite. De asemenea, până la 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar, din bani europeni, pentru achiziționarea alimentelor necesare. Procesul de distribuire a cardurilor și de încărcare cu primii 250 de lei se va finaliza în a doua jumătate a lunii iulie.

Foto Realitatea.net

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cristina Stocheci: Pentru PSD cel mai important lucru este să ajute cât de mult se poate pensionarii!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristina Stocheci | PSD | PSD Argeș