În acest weekend are loc cea de-a 59-a ediție a concursului de înot Sette Colli Trophy de la Roma, iar cea de-a doua zi a concursului a adus României două calificări în finală, David Popovici, la 100 m liber, şi Andrei Anghel, la 50 m spate.
David Popovici s-a calificat sâmbătă în finala probei de 100 metri liber, la a 59-a ediție a concursului de înot Sette Colli Trophy de la Roma.
Popovici a intrat în finală cu cel mai bun timp, 48 de secunde și 35 de sutimi, iar cel mai aproape de performanța sa a fost australianul Matthew Richards, care a înotat în 48.36., relatează stirileprotv.ro
Finala probei de 100 metri liber de la Sette Colli Trophy va avea loc sâmbătă seara, de la ora 20:11 și poate fi urmărită în direct pe TVR Info.
De asemenea, la competiţia de la Roma, Popovici va lua startul şi în cursa de 200 de metri liber, care va fi mâine.
Și sportivul Andrei Anghel a înotat foarte bine în seriile de la 50 m spate şi s-a calificat în finală cu al doilea timp.
El a încheiat seria sa cu timpul de 25.22 secunde, cu doar 00.20 secunde mai puțin decât italianul Thomas Ceccon.
Andrei Anghel va concura în finală, în această seară, de la ora 19:20, ora României.
sursă foto stirileprotv.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro