De râs sau de plâns? O secție de poliție a fost spartă de hoți

de | 05.07.2022 16:02 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Întâmplare demnă de filmele de comedie, după ce o secție de poliție din județul Olt a fost spartă de hoți. Evenimentul ar fi avut loc în luna iunie a acestui an, la sediul Postului de Poliție Comunal Priseaca, acolo unde hoții au furat un calculator, dar și două dosare în care erau cercetați.

Făptașii sunt doi bărbați de 27, respectiv 46 de ani.

După ce au apărut mai multe informații în spațiul public privind acest incident, oamenii legii au transmis un comunicat de presă, precizând că totul s-a petrecut în noaptea de 25 spre 26 iunie, în intervalul orar 22:30-03:00, iar că în această perioadă, polițiștii se aflau în desfășurarea activităților de serviciu.

De asemenea, se menționează faptul că postul de Poliție ar fi fost închis și asigurat inclusiv cu grilaje metalice, înainte ca agenții de poliție să plece, însă hoții au găsit o metodă de a intra în interior.

Polițiștii anunță că cercetările privind această faptă au început încă din data de 26 iunie, iar cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.

Ei au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar acum se desfășoară cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum a avut loc incidentul.

În dimineața zilei de 26 iunie 2022, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 25/26 iunie, în intervalul orar 22:30 – 03.00, perioadă în care polițiștii s-au aflat în desfășurarea activităților specifice de serviciu, pe raza de competență, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul Postului de Poliție Priseaca, de unde ar fi sustras mai multe obiecte și înscrisuri. Menționăm faptul că, la data de 25 iunie, ora 22.30, Postul de Poliție a fost a închis și asigurat inclusiv cu grilaje metalice, la plecarea agenților de poliție în desfășurarea atribuțiilor de serviciu”, au transmis oamenii legii.

Foto Stirile Protv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Săli de jocuri și saloane de înfrumusețare din Pitești, călcate de polițiști

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Olt