Deputatul argeșean Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, atrage atenția printr-un comunicat de presă, că cei din coaliția aflată la guvernare le pregătesc românilor noi scumpiri ale utilităților.
Discutăm acum despre serviciile de apă și canalizare, care vor fi reformate complet dacă un proiect de lege amânat de câteva luni de zile în Camera Deputaților va fi, într-un final, supus votului și aprobat. Este vorba despre PLx nr 29/2022- Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.144/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 7 februarie 2022.
Pe scurt, facturile la apă și canalizare vor crește la 2,5% din veniturile medii ale familiilor racordate la rețea, iar scumpirile vor putea fi decise repede de către primari, în adunarea generală a asociațiilor de dezvoltare din care fac parte, fără a mai trebui să fie supuse la vot în Consiliile Locale. De asemenea, operatorii locali de apă, din mediul rural, care oferă acum tarife foarte mici utilizatorilor, vor dispărea în câțiva ani, deoarece le va fi imposibil să îndeplinească condițiile impuse de lege. Racordarea la sistemele de canalizare existente devine, practic, obligatorie.
Deputatul Adrian Miuțescu, membru în Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, a declarat:
Proiectul a fost discutat în comisia de industrii și servicii, eu am votat împotrivă. Totuși, a primit aviz pozitiv și va fi introdus pe ordinea de zi a ședinței de plen. Sunt de acord cu nevoia de a face investiții în extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar nu este oportună acum scumpirea utilităților. Ar fi o nouă povară pe umerii cetățenilor, afectați puternic de inflația galopantă, creșterea ratelor și explozia prețurilor la energie și combustibili. Forța Dreptei nu va vota un asemenea proiect și propune rediscutarea lui peste doi ani. Dacă proiectul de lege va fi votat în Camera Deputaților, acesta ar duce la noi scumpiri într-un context economic foarte complicat.”
GUVERNUL DOREȘTE CA FIECARE FAMILIE SĂ CHELTUIE MINIM 2,5% DIN VENITURI PE FACTURA LA APĂ ȘI CANALIZARE
Conform expunerii de motive a proiectului de lege, în piața serviciilor de apă și canalizare activează în prezent 43 de operatori regionali, 2 operatori locali mari și aproximativ 1000 de operatori locali mici. Aceștia din urmă deservesc aproximativ 10% din populația branșată la rețelele de apă, în marea majoritate operând în mediul rural.
România este pe ultimul loc în UE la rata de conectare a populației la alimentarea cu apă (72,4%) și la canalizare (55,8%).
Expunerea de motive continuă cu aspecte îngrijorătoare, care vor duce la creșterea serioasă a prețurilor la apă și canalizare.
Iată principalele prevederi din expunerea de motive a controversatului proiect de lege pregătit de coaliția PSD-PNL-UDMR:
Conform exercițiului național de benchmarking realizat anual de către cei 43 de operatori regionali, în 2019 o gospodărie (familie) medie din România a plătit în jur de 1,9% din veniturile ei pentru factura de apă și canalizare. Un nivel minim a fost agreat de România cu Comisia Europeană, ca parte a programului POIM, (…) iar tariful va fi ajustat astfel încât factura medie la apă și apă uzată să fie de minim 2,5% din venitul mediu al gospodăriei. O comparație simplă între nivelul actual al ratei de suportabilitate și cerința minimă arată că tarifele sunt la nivele mai reduse decât ar trebui;
-Experiența națională și cea internațională ne arată că, pe termen mediu și lung, operarea locală a serviciilor la nivel rural devine nesustenabilă și că este nevoie de continuarea consolidării operării regionale;
-România trebuie să își crească capacitatea sa de investiții în perioada următoare. Acest lucru crește nevoia de reforme semnificative și eficiență sporită în sector, pentru a accelera absorbția fondurilor UE, creșterea gradului de conformare la prevederile directivelor UE specifice sectorului și a reduce la minim costurile inevitabilului infringement;
-Ar trebui să existe obligativitatea utilizatorilor de a se racorda în special la sistemele publice de canalizare existente, dacă nu dețin un sistem individual de colectare și epurare corespunzător.
Potrivit PNRR, este necesară reglementarea următoarelor aspecte:
-Autorizarea ANRSC de a reglementa economic serviciile de apă și canalizare;
-Obligația operatorilor de apă de stabilire a strategiilor tarifare pe o perioadă de 5 ani;
-Implementarea principiului privind un nivel minim pentru rata de suportabilitate prin stabilirea unui nivel de referință de 2,5%.
-Strategia tarifară a operatorului se va aproba de către adunarea generală a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI), în baza mandatului primit din partea UAT-urilor.
-Se va impune obligația autorităților publice locale de a ține evidența persoanelor publice și juridice care nu evacuează apa uzată la rețeaua publică de canalizare și de a transmite anula lista către Garda Națională de Mediu.
-Se va impune obligația utilizatorilor de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente, dacă nu dețin un sistem individual de colectare și epurare corespunzător.
-Se va interzice evacuarea directă în mediu a apelor uzate netratate din sistemele individuale.”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: