S-a deschis prima bandă dedicată exclusiv autovehiculelor UE în punctul vamal de la Calafat!

de | 15.02.2024 19:09 | Național, Administrație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că astăzi, în Agenția de Control și Încasare din punctul vamal Calafat, a fost deschisă o bandă de circulație numai pentru autovehiculele înmatriculate într-un stat din Uniunea Europeană. Pe cealaltă bandă existentă va fi permisă circulația, atât pentru  autovehiculele înmatriculate într-un stat membru UE, cât și pentru cele înmatriculate în state non-UE. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că de mâine, astfel de benzi dedicate autovehiculelor înmatriculate în UE vor funcționa și în punctele de trecere a frontierei de la Nădlac II și Borș II.

Benzile dedicate în punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu vor fi funcționale după implementarea noului sistem de preselecție a camioanelor, care presupune inclusiv instalarea unui cântar suplimentar. CNAIR menționează că pe benzile inscripționate EU vor putea circula numai camioanele înmatriculate în Uniunea Europeană. Pe benzile inscripționate ALL TRUCKS vor putea circula, atât autocamioane înmatriculate în state non-UE, cât și cele înmatriculate  în state membre UE dacă benzile inscripționate EU sunt suprasolicitate sau banda ALL TRUCKS este liberă.

Sursă foto: Facebook CNAIR.

”Începând de mâine, astfel de benzi dedicate autovehiculelor înmatriculate în UE vor funcționa și în punctele de trecere a frontierei de la Nădlac II și Borș II.

Benzile dedicate în punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu vor fi funcționale după implementarea noului sistem de preselecție a camioanelor (presupune inclusiv instalarea unui cântar suplimentar).

Astfel, cum am stabilit în discuțiile cu transportatorii, implementăm aceste benzi de preselectare a traficului rutier greu acolo unde configurația drumului o permite.

Precizez că pe benzile inscripționate EU vor putea circula doar camioanele înmatriculate în Uniunea Europeană. Pe benzile inscripționate ALL TRUCKS vor putea circula, atât autocamioane înmatriculate în state non-UE, cât și cele înmatriculate în state membre UE dacă benzile inscripționate EU sunt aglomerate sau dacă banda ALL TRUCKS este liberă”, a scris ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook CNAIR.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Din 15 martie, în Pitești. Facturile de energie termică se vor plăti numai electronic!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: CNAIR