anchetaonline.ro

Descoperire șoc la controalele ANPC: gândaci în gențile livratorilor de mâncare

de | 15.07.2026 15:55 | Eveniment, Național

Comandarea mâncării la domiciliu a devenit o obișnuință pentru mulți români, însă ultimele controale ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) ridică semne de întrebare privind modul în care ajung preparatele la clienți.

Inspectorii au descoperit, în timpul verificărilor efectuate la firme de livrare din București, genți termoizolante murdare, neigienizate și, în unele cazuri, chiar cu gândaci.

Potrivit președintelui ANPC, Békési Csaba-Lajos, problema nu este legată de restaurante, ci de condițiile în care alimentele sunt transportate până la ușa clientului. Astfel, preparate care pleacă în condiții corespunzătoare pot ajunge compromise din cauza modului în care sunt manipulate și transportate.

Șeful instituției avertizează că fenomenul nu este unul izolat. Din verificările făcute până acum, astfel de situații au fost identificate în toate zonele Capitalei, iar controalele vor fi extinse la nivel național. Operatorii care nu respectă normele de igienă riscă sancțiuni severe, inclusiv suspendarea activității.

Eu recomand tuturor să fim foarte atenți atât la persoana care ne livrează aceste alimente, cât și la condițiile, respectiv interiorul acestor genți termoizolante, în ce condiții și ce grad de curățenie au. În cazul în care nu suntem mulțumiți, îi îndemn pe toți să vină către ANPC și să ne sesizeze, pentru că avem nevoie de suportul consumatorilor pentru a putea vedea cât de mare este acest fenomen. (…) Orice feedback din partea consumatorilor, pentru noi, este de mare folos, pentru că știm în ce direcție să ne îndreptăm resursele”, a declarat șeful ANPC, miercuri, la Digi 24.

Foto:  pexels.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

PITEȘTI: Teribilism la volan. Șofer de 18 ani, lăsat fără permis

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANPC