O descoperire cel puțin macabră a avut loc, luni, în judeţul Neamţ. Acolo unde cadavrul unei femei ce era dată dispărută încă din decembrie, anul trecut, a fost găsit într-un lac, conform Digi24.
Din păcate, anchetatorii nu au reușit să stabilească dacă trupul neînsuflețit are urme de violenţă, din cauza stadiului avansat de descompunere în care se află. Acum se aşteaptă concluziile legiştilor cu privire la cauza decesului, transmite News.ro.
La data de 29 mai, în jurul orei 13:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în albia lacului Bâtca Doamnei, a fost identificat corpul unei persoane, de sex feminin”, informează Poliţia Judeţeană Neamţ.
Organele de lege au reușit să stabilească identitatea persoanei. Este vorba despre o femeie în vârstă de 42 ani, din Vădurele, dispărută din data de 11.12.2022.
Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai informat sursa citată.
Foto descriptiv.
urcusspreinviere.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro